• Realitatea arată că și în marile orașe, au rămas deschise cabinete, iar pericolul de infecție cu COVID-19 este foarte mare, o spun chiar specialiștii.

Este absolut iresponsabil ca să permiți tratamentele stomatologice acum, fără măsuri clare de protecție. Cabinetele devin vectori cerți de contagiune, când lucrezi intervine saliva, stropii, respirația. În străinătate, se lucrează doar cu maximă protecție și cu pauze de dezinfectare de ore întregi între pacienți. 

Medic stomatolog:

”Inițial clinica privată  în care lucrez a fost închisă pentru o săptămână, însă după o decizie dată de Colegiul Medicilor Stomatologi din România și-au reluat activitatea și tratează doar urgențe”, povestește un doctor stomatolog din București, care a rugat să-i fie păstrat anonimatul.

Medicii stomatologi nu înțeleg cum de o decizie a Colegiului Medicilor Stomatologic ”poate fi mai tare decât o hotărâre în Starea de Urgență”

Întrebat de Libertatea, Colegiul Medicilor Stomatologi, prezidat de Ecaterina Ionescu, a recunoscut că ”Ordonanța Militară Nr. 2 spune clar ca se suspendă activitatea tuturor cabinetelor stomatologice”. Însă a continuat că ”Exceptate sunt doar cele care respectă absolut toate regulile limitării răspândirii noului coronavirus COVID-19, oferă strict servicii de urgență și sunt autorizate de DSP în acest sens”.

Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea
Recomandări
Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea

Colegiul Medicilor din România s-a răzgândit

”Nu s-a luat după un criteriu, cine s-a declarat la Colegiul Medicilor Stomatologi că vrea să facă urgențe, face urgențe. Documentul scrie clar: se închid cabinetele stomatolgogice dar au voie să facă urgențe. Ordonanța militară nu ne interzice nouă să lucrăm”, a explicat medicul stomatolog din București pentru Libertatea. 

Inițial, cei de la Colegiul Medicilor Stomatologi din România au spus că sunt de acord cu decizia Guvernului și că personalul medical trebuie protejat pentru că sunt expuși la coronavirus în cel mai ridicat grad. 

”Atunci când utilizam instrumentarul rotativ producem aerosoli care se pot depune pe diverse suprafeţe, inclusiv instrumente care poartă riscul de a accentua răspândirea virusului”, se arată într-un comunicat transmis de CMSR pe 22 martie.

Însă la scurt timp s-au răzgândit.

Ce se întâmplă cu cabinetele stomatologice? ”Cei corecți și-au pus lacătul pe ușă, iar alții fac bani în criza COVID-19 fiind vectori de contagiune”
Decizia Colegiului Medicilor Stomatologi din România

”Nu îl tratăm pe Costică de pe stradă, ci îi tratăm doar pe pacienții clinicii”

”Nu mergem în fiecare zi la lucru, mergem de două ori pe săptămână, avem un program fix, între orele 10 și 16, ne rotim în cabinete și trebuie să respectăm o serie de măsuri: să avem pauză de două ore între pacienți și să avem aburitor”, apără un medic stomatolog deschiderea clinicii la care el lucrează.

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”
Recomandări
George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Cine hotărăște ce cabinete rămân deschise?

În situația în care personalul nu are echipamentul necesar pentru realizarea procedurilor stomatologice generatoare de aerosoli, conform recomandărilor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, activitatea stomatologică de urgență nu se poate desfășura, au mai transmis reprezentanții Colegiului, pentru ziar.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
Libertateapentrufemei.ro
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Adevarul.ro
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Observatornews.ro
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI