Chiar fără a ține seama de aspectele practice, precum faptul că Senatul de la Madrid a aprobat deja guvernarea directă în Cataloniei prin activarea Articolului 155, sau o lipsă totală a recunoașterii internaționale, inclusiv a UE, pentru independența catalană, separarea de Spania nu va fi deloc ușoară.

Primul pas care trebuie făcut este realizarea unei legii a tranziției judiciară care să reprezinte cadrul legal atât pentru înființarea republicii cât și pentru crearea unei constituții. Aceasta ar începe cu o serie de consultări cu reprezentanții societății civile catalane, urmată de crearea unei adunări pentru elaborarea unei constituții și apoi ratificarea acesteia prin referendum. Aceast proces ar dura aproximativ șase luni.

Același cadru legal le va permite catalanilor să dețină dubla cetățenie, va legaliza controlul asupra propriilor frontiere și va oferi amnistie legală în privința acuzațiilor legate de independență din partea instanțelor spaniole și va adopta și aplica cea mai mare parte a legislației spaniole.

Există, totuși, un semn mare de întrebare privind ce se va întâmpla în continuare deoarece nu se știe cum anume va încerca Madridul să își impună guvernarea directă asupra Cataloniei.

Între timp pe străzile din Barcelona au ieșit atât susținătorii independenței care s-au bucurat pentru votul de vineri, cât și cei care doresc să rămână parte din Spania. Tema izbucnirii unor conflicte violente planează în oraș iar catalanii îndeamnă la o „rezistență pașnică”.

Principalul grup secesionist din Catalonia, Adunarea Națională Catalană (ANC), a cerut vineri funcționarilor publici să nu urmeze ordinele guvernului spaniol după ce Madridul a autorizat guvernarea directă a regiunii.

La Madrid, însă, un purtător de cuvânt al Parchetului General a anunțat că procurorul general va solicita începerea urmăririi penale pentru acuzația de ”rebeliune” pe numele celor responsabili de votul în favoarea declarării unei republici catalane independente.

Purtătorul de cuvânt a spus că procurorul dorește să determine dacă acuzațiile ar trebui să fie limitate la cabinetul catalan, inclusiv președintele Carles Puigdemont și vicepreședintele Oriol Junqueras, sau dacă ar trebui extinsă și asupra membrilor consiliului de conducere al parlamentului și ai parlamentarilor.

Potrivit legislației spaniole, persoanele găsite vinovate de ”rebeliune” riscă pedepse de până la 25 de ani de închisoare.


Citește și: Autorul coloanei sonore din serialul ”Umbre” a compus muzica din ”Butterfly Effect“ și ”Friends”. În tinerețe, a lucrat pe șantier și-a fost chelner


 
 

Urmărește-ne pe Google News