Ministerul Educației a anunțat, luni, că în urma controlului efectuat în cazul celor doi elevi din Dâmbovița, s-a constatat că lucrările acestora la Istorie erau autentice, dar că, într-adevăr, prezintă semne distinctive. Cu alte cuvinte, ministerul confirmă că pe lucrările celor doi candidați apar scrisuri diferite.
Astfel, Ministerul Educației a decis ca cei doi elevi din Dâmbovița sunt în continuare considerați eliminați din examenul de Bacalaureat 2017, la proba Istorie. Notele obținute la celelalte discipline vor fi menținute, iar cei doi mai au o șansă să promoveze examenul la Istorie în toamnă. Asta pentru că Ministerul Educației a decis anularea pentru ambii candidați a interdicției de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului, așa cum se stabilise prin procesele verbale din data de 29 iunie.
Pentru a-și susține decizia de a-i elimina pe cei doi elevi din examenul de Bacalaureat, Ministerul Educației a publicat și lucrările acestora la Istorie, pe care același profesor corector a identificat scrisuri diferite și a considerat că cei doi au încercat să fraudeze examenul.
Prima lucrare
Citește și: EXCLUSIV/ Viața de deținut la „Penitenciarul de copii”. Clanurile din pușcăria în care va trebui să intre elevul care era mare dealer de marijuana
A doua lucrare
Cei doi elevi din Dâmbovița au picat proba la istorie a examenului de bacalaureat, după ce acelaşi profesor corector a considerat că pe lucrările lor sunt două scrisuri diferite şi că s-a încercat fraudarea probei, Inspectoratul Şcolar spunând, însă, că dascălul nu este grafolog pentru a trage astfel de concluzii.
Elevii, care au susţinut examenul în centre diferite, unul în Titu, celălalt în Moreni, au aflat că au fost eliminați chiar la afișarea rezultatelor. Ana Maria, din Titu, a terminat liceul cu media 9, 87, se pregătea să devină studentă la ASE şi are admiterea în două săptămâni, iar băiatul din Moreni trebuie să dea admiterea la Academia de Poliţie. Când a văzut că a fost respinsă, fata a leșinat.
”Au ajuns la concluzia că sunt două scrisuri diferite, ceea ce nu este adevărat. Eu în timpul examenului am fost filmată, am stat în prima bancă, am scris 7 pagini!”, se plânge eleva care a fost sfătuită să își caute dreptatea în instanță. Lucrul acesta ar putea-o costa însă înscrierea la facultate.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dâmboviţa, doi elevi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat, pe motiv de fraudă, pentru că aceluiaşi profesor corector i s-a părut că pe lucrările lor la istorie apar scrisuri diferite.
„Din câte imi dau seama, odată ce aceste lucrări au ajuns la primul evaluator, care a avut aceste suspiciuni, lucrarea nu a mai ajuns la cel de al doilea, iar comisia a luat decizia de a anula lucrările. Puteau să solicite un control asupra legalităţii desfăşurării examenului, dacă s-ar fi constatat în urma probelor acest lucru, se putea anula examenul şi ulterior. Această decizie a fost luată pe baza unei prezumţii de vinovăţie.(…)Aceşti copii meritau o şansă. Elevii, când s-au văzut eliminaţi din examen, au fost la mine în primul minut, după care au depus un memoriu la Ministerul Educaţiei. Fetei de la Titu i s-a făcut rău după ce a ieşit de la mine din birou, a fost luată cu Salvarea”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sorin Ion.
FOTO: targovistenews.ro
Citește și: EXCLUSIV/ A intrat în belea pentru ea! Cine e femeia pentru care ex-ginerele lui Băsescu a ajuns să fie amenințat cu pistolul