După multe amânări, ieșirea Marii Britanii din UE va avea loc vineri, 31 ianuarie, la miezul nopții. Până la finalul anului, puține lucruri se vor schimba pentru românii care trăiesc și muncesc în Marea Britanie și pentru cei care vor să călătorească acolo.

De la 1 ianuarie 2021, regulile se schimbă însă. De aceea, românii care trăiesc în Marea Britanie trebuie să aplice pentru statutul de rezident sau pre-rezident.

Astfel, drepturile lor vor fi garantate în continuare, mulțumită acordului încheiat de Regatul Unit și Uniunea Europeană.

Ambasadorul României la Londra a oferit asigurări în acest sens.

Ce drepturi vor avea românii din UK după Brexit

Concret, românii care vor să trăiască în Marea Britanie sunt încurajați să aplice pentru statutul de rezident sau pre-rezident, în condițiile în care țara va ieși din Uniunea Europeană la sfârșitul lunii.

Potrivit informațiilor deținute de ambasada României, cel puțin 437.000 de români aplicaseră până la sfârșitul anului trecut și nu sunt cunoscute până în prezent situații în care aceștia să fi fost refuzați, a declarat ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, într-un interviu pentru RRA.

„În ceea ce privește şederea în Marea Britanie, respectiv beneficiile – dreptul la muncă, dreptul la asistență socială – eu îi încurajez pe toți cei care doresc să se stabilească aici să aplice la statutul de “settled status” sau “pre-settled status”. Ca să fiu mai în clar pentru ascultători: e un nou tip de rezidență. Statutul de rezident ‘settled’ se aplică celor care au deja o vechime de şedere în Marea Britanie de cinci ani, în vreme ce statutul de pre-rezident se aplică celor care nu au împlinit încă acești cinci ani şi care, după ce vor avea cinci ani de şedere în Marea Britanie, vor putea aplica și ei la statututul de rezident”, a spus Mihalache.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

”La 31 decembrie anul trecut aveam deja 437.000 de români care aplicaseră şi cel puţin din informațiile pe care le deținem noi la nivelul Ambasadei României la Londra nu au existat variante de refuz. Este o aplicație pe care o pot găsi pe internet – linkurile la această aplicaţie – pentru că ea se face online – pot să fie accesate inclusiv de pe pagina de web ambasadei noastre”, a adăugat ambasadorul.

Cum vor călători românii în UK după Brexit

În ceea ce privește documentul necesar pentru călătoria în Marea Britanie, nimic nu se schimbă în perioada de tranziție, care durează până pe 31 ianuarie 2020.

Mai exact, românii vor putea călători cu aceleași documente ca până acum: cartea de identitate sau pașaportul.

„În ceea ce privește regimul liberei circulații, până la 31 decembrie nu se schimbă nimic. Deci e vorba de a intra în Marea Britanie cu același tip de documente, respectiv cartea de identitate românească, pe de o parte, sau pașaport, în cazul în care îl dețin. Asta în ceea ce privește intrarea în Marea Britanie, pentru că există un anumit tip de nervozitate, de întrebări, de zvonistică în jurul acestui subiect”, a spus Dan Mihalache.

Câți români trăiesc în UK

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Numărul de cetățeni români care trăiesc în Regatul Unit a atins un nou record: 457.000, potrivit datelor oficiale oferite de Oficiul Național de Statistică (ONS) de la Londra în luna noiembrie a anului trecut.

Numărul cetățenilor români din Regatul Unit a crescut cu 10% față de cifrele publicate în primăvara lui 2019, potrivit estimărilor oficiale, citate de RFI.

La ora actuală, cetățenii români sunt pe locul 2 în Regatul Unit după polonezi – 902.000, dar înaintea cetățenilor Indiei – 351.000 și Republicii Irlanda – 322.000. La Londra cetățenii români sunt în continuare cei mai numeroși străini – 163.000, urmați de cetățenii Poloniei – 147.000.

Următoarele mari concentrări de cetățeni români sunt în West Midlands – 58.000, Estul Angliei – 49.000 și Sud-Estul Angliei – 47.000.

În ceea ce privește locul nașterii, dintre cei 457.000 de cetățeni români, 434.000 sunt născuți în România, iar 18.000 dețin cetățenie britanică.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI