Valeriu Gheorghiță a precizat că, în acest caz, forma va fi mai ușoară însă, dacă persoana este simptomatică, aceasta nu va mai face a doua doză de vaccin anti-COVID-19.
„Forma va fi mai ușoară, însă dacă persoana este simptomatică nu se mai face a doua doză de vaccin, ci se va stabili diagnosticul precis și tratamentul pe care va trebui să-l urmeze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
„Efectul de protecție începe la 14 zile de la prima administrare, dar devine maxim la o săptămână de la efectuarea celei de-a doua doze. Pentru vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech, între cele două doze de ser administrat există un interval de 21 de zile”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 spune că imunitatea după vaccinul anti-COVID-19 poate dura câteva luni.
„Nu avem date precise despre cât va dura acest tip de răspuns imun, dar plecând de la datele științifice este vorba de o durată de câteva luni. Avem nevoie de mai mult timp de evaluare pentru a stabili cu precizie cât timp va dura imunitatea”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
Medicul militar a anunțat că până la jumătatea anului viitor vor fi vaccinate aproximativ 11 milioane de persoane.
„Circa 11 milioane de persoane vor fi vaccinate până la jumătatea anului 2021, 60-70% din populația adultă, peste 18 ani. Probabil Pfizer va primi aprobare și pentru persoanele peste 16 ani în perioada următoare. Însă, e bine să evităm orice speculație pe subiecte unde nu avem dovezi științifice”, a spus Valeriu Gheorghiță.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro