„Livrările unor mărfuri către noi vor fi limitate și poate, la rândul nostru, ar trebui să ne gândim la anumite restricții, de exemplu pentru uraniu, titan și nichel”, declara președintele rus, Vladimir Putin, în septembrie și și-a instruit guvernul să examineze posibilitatea de a opri anumite exporturi.

În urmă cu doi ani, Kremlinul încercase să facă presiuni asupra Europei prin livrările de gaze, cu scopul de a submina ajutorul occidental acordat Ucrainei. Acum, noile amenințări nu pot fi ignorate, mai ales că SUA și UE importă din Rusia mari cantități din materiile prime amintite.

Compania de stat a Rusiei acoperă peste 40% din piața globală a uraniului

Nu este o coincidență că Putin a menționat mai întâi uraniul. Compania de stat Rosatom acoperă peste 40% din piața globală a uraniului îmbogățit, folosit pentru centralele nucleare.

Cota Rosatom pe piața americană este de peste 20%, în UE este de circa 30%. Fiind cel mai mare cumpărător de uraniu îmbogățit din Rusia, SUA aduc Rosatom jumătate din vânzările externe, adică două miliarde de dolari pe an, iar livrările către UE ajung la circa jumătate de miliard de dolari anual.

Potrivit propriilor informații, compania a generat vânzări globale totale de 16,4 miliarde de dolari în 2023, un sfert din această sumă provenind din Occident. Întreruperea afacerilor ar fi dureroasă pentru ambele părți.

Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV
Recomandări
Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV

Mai sunt două companii europene care, pe lângă Rosatom, îmbogățesc uraniu în cantități mari – Urenco și Orano. Ambele își extind capacitatea de a crește livrările către piața din SUA, însă, în cel mai bun scenariu, americanii ar putea renunța la livrările rusești în cinci ani, iar UE ceva mai târziu, spune Dmitri Gorciakov, expert nuclear la organizația internațională de mediu Bellona.

De ce e importantă producția de titan

Producția de titan a Rusiei este aproape în întregime în mâinile VSMPO-Avisma, companie care este unul dintre liderii globali în domeniu și furnizează 15% din producția globală de burete de titan, o materie primă din care sunt turnate barele de titan.

La fel ca Rosatom, VSMPO-Avisma este afectată de sancțiunile SUA, dar nu și de cele ale UE. După începerea războiului cu Ucraina, Boeing, unul din principalii clienți, a anunțat că va înceta cooperarea cu VSMPO-Avisma, iar Airbus a făcut acest lucru în decembrie 2022.

În anumite condiții, companiilor americane li se permite să coopereze cu VSMPO-Avisma. Sancțiunile Canadei împotriva companiei ruse prevăd excepții, cum ar fi pentru producătorii de avioane Bombardier și Airbus. Mulți furnizori Boeing, inclusiv producătorul francez de componente Safran și producătorul britanic de motoare Rolls-Royce, continuă să se aprovizioneze cu titan din Rusia.

Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?
Recomandări
Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?

Exporturile VSMPO-Avisma către Europa au ajuns la 345 de milioane de dolari în 2023, comparativ cu 370 de milioane de dolari în anul precedent.

Spre deosebire de UE, SUA pot reduce dependențele de Rusia mai ușor, deoarece au companii care prelucrează buretele de titan importat, explică Andy Home, expert în metale și editorialist pentru agenția Reuters.

Cererea de nichel rusesc a crescut brusc în ultimii ani

Unul dintre cei mai mari producători de nichel din lume, compania rusă Norilsk Nickel, a fost scutită multă vreme de sancțiuni. SUA și Marea Britanie au impus restricții în urmă cu doar o lună, ceea ce UE nu a făcut încă.

Dar exporturile companiei se schimbaseră deja odată cu începerea războiului. În 2021, peste 50% din vânzările Norilsk Nickel mergeau spre Europa, iar alte 16% în America de Nord și de Sud. În 2023, cota Europei a scăzut la 24%, iar cea a Americii de Nord și de Sud, la 10%.

Cererea de nichel a crescut brusc în ultimii ani, deoarece materia primă este necesară pentru producerea bateriilor litiu-ion pentru vehiculele electrice, dar au avut loc și fluctuații de preț.

Perspectivele companiei ruse în domeniul nichelului sunt, prin urmare, neclare, sugerează Andy Home de la Reuters. Putin a avertizat guvernul să nu ajungă în pierdere atunci când ia în considerare posibile restricții la exportul materiilor prime, însă în ce privește nichelul, Rusia nu va putea folosi această materie primă ca armă geopolitică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
Știrileprotv.ro
Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Ce e bine să mănânci dacă ai peste 70 de ani. Dieta considerată secretul longevității
FANATIK.RO
Ce e bine să mănânci dacă ai peste 70 de ani. Dieta considerată secretul longevității
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Flori care se plantează toamna în grădină. Lista completă a unui florar cu experiență
FANATIK.RO
Flori care se plantează toamna în grădină. Lista completă a unui florar cu experiență
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Românii care ar putea plăti rate mai mici dacă BNR scade dobânda cheie. Reducerea diferă în funcție de credit
Observatornews.ro
Românii care ar putea plăti rate mai mici dacă BNR scade dobânda cheie. Reducerea diferă în funcție de credit
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI