Paștele este o sărbătoare a bucuriei, a luminii, a vieții care învinge moartea. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a murit pentru păcatele oamenilor și, prin Învierea Lui, le-a oferit tuturor posibilitatea de a avea viață veșnică.

De sărbătorile pascale sunt legate multe tradiții, însă dincolo de ouă roșii, cozonaci și lumânările aprinse în noaptea de Înviere, Paștele este despre speranță, iertare, iubire și renaștere.

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile Raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în Iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile Raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Se spune că cei ce mor de Paşte sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în Rai.

Tot de Paște există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.

Papa Francisc a murit azi, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște. Liderul Bisericii Catolice a încetat din viață la 88 de ani în urma unei infecții. Suveranul Pontif fusese internat pe 14 februarie la Spitalul Gemelli din Roma, unde a fost diagnosticat cu dublă pneumonie.

George Simion recunoaște că nu a vrut niciodată să ofere case la 35.000 de euro: „Au fost o formă de marketing, de promovare”
Recomandări
George Simion recunoaște că nu a vrut niciodată să ofere case la 35.000 de euro: „Au fost o formă de marketing, de promovare”

Acesta a fost externat la câteva luni după aceea și chiar a participat la slujba de la Vatican din ziua de Paște.

Suveranul Pontif şi-a făcut apariţia, duminică, 20 aprilie, la balconul bazilicii Sfântul Petru de la Vatican, la scurt timp după ora 12.00 (10.00 GMT), la sfârşitul liturghiei pascale, pentru a oferi binecuvântarea tradiţională „Urbi et Orbi”. Acestea sunt ultimele imagini cu Papa Francisc.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
Libertateapentrufemei.ro
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
Portretul de ultras al lui George Simion, bătăi cu jandarmii și mesaje rasiste: Ne striga că este împotriva clasei politice și că toate partidele sunt niște gunoaie
Adevarul.ro
Portretul de ultras al lui George Simion, bătăi cu jandarmii și mesaje rasiste: Ne striga că este împotriva clasei politice și că toate partidele sunt niște gunoaie
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
"E apocalipsa. Niciodată în istoria satului n-a fost aşa". Furia ploilor a făcut prăpăd în țară. Puhoaiele s-au revărsat în mai multe zone
Observatornews.ro
"E apocalipsa. Niciodată în istoria satului n-a fost aşa". Furia ploilor a făcut prăpăd în țară. Puhoaiele s-au revărsat în mai multe zone
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI