Tânărul jurnalist Jan Kuciak s-a născut într-o localitate numită Stiavnik, aflată în apropierea Žilina, din nord vestul Slovaciei. Inițial, el a început studiile la Universitatea Slovacă de Tehnologie de la Bratislava, dar a la scurt timp a realizat că tehnologia nu este pentru el și a decis să studieze jurnalismul la Nitra, apoi să urmeze o carieră în acest domeniu.

Ulterior, după ce a absolvit facultatea, a urmat un doctorat și a început să profeseze. S-a apropiat foarte mult de jurnalismul de investigații când a început ”Scandalul Gorila”, unde un număr uriaș de proprietăți deținut de stat au fost vândute către privați. Astfel s-a creat o fraudă uriașă.

Jan Kuciak a cooperat cu ziarul SME și, ulterior, a scris pentru cotidianul „Hospodarske noviny”.

Jan s-a alăturat echipe Aktuality.sk în urmă cu trei ani și și-a concetrat toată atenția pe fraude de taxe.

Iubita lui, Martina Kusnirova, era din Gregorovce, o localitate aflată în apropiată orașului Presov, în estul Slovaciei. Tânăra a studiat arheologia la Nitra, unde s-a și cunoscut cu Jan. De atunci, cei doi au început o frumoasă poveste de dragoste, care avea să sfârșească tragic.

Imediat după ce a absolvit facultatea, ea a lucrat ca arheolog.

Detalii despre moartea jurnalistului Jan Kuciak

Șeful poliției slovace, Tibor Gašpar, a confirmat moartea lui Kuciak și a partenerei sale Martina Kušnírová. El a adăugat că uciderea lor a fost probabil legată de activitatea de investigare a lui Kuciak. Gaspar a menționat că Slovacia nu a mai trecut niciodată printr-un astfel de atac împotriva unui jurnalist.

Crima a avut loc în casa jurnalistului din satul Veľká Mača, lângă Trnava, cândva între 22 și 25 februarie. Kuciak a fost împușcat în piept și partenera sa a fost împușcată în cap.

Kuciak a scris investigații despre un bloc de locuințe de cinci stele și omul de afaceri Ladislav Bašternák, care are legături cu politicieni de vârf ai partidului de guvernământ.

El este al doilea jurnalist de investigații care a fost ucis într-o țară a Uniunii Europene în ultimele cinci luni, după ce jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost ucisă pe 16 octombrie 2016. De asemenea, este cel de-al cincilea caz în care un jurnalist sau jurnaliști au fost uciși într-o țară UE în ultimii 10 ani.

Potrivit Reporteri Fără Frontiere, Slovacia se situează pe locul 17 din 180 de țări în indexul mondial al libertății presei din 2017, cu cinci locuri mai jos decât în 2016.

Între timp, politicienii slovaci și-au exprimat simpatia față de familiile jurnalistului ucis și a logodnicei sale. „Sunt șocat și îngrozit că în Slovacia s-a întâmplat așa ceva”, a scris președintele Andrei Kiska pe Facebook. „Trebuie să găsim vinovații cât mai curând posibil și să asigurăm siguranța jurnaliștilor”, a subliniat Kiska.


EXCLUSIV VIDEO/Românii chiar au talent! Bartoș și Smiley i-au învățat pe „omologii” lor străini cum să ”coloreze” emisiunea


FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News