”Practic, cardul de sănătate este instrumentul care va confirma prestarea tuturor serviciilor medicale în sistem, mai puțin serviciile la care nu este necesar și la care nu va fi utilizat, respectiv pachetul minim de servicii medicale, deci cele de urgență, transportul sanitar, dispozitive medicale, și unele investigații medicale paraclinice de anatomie patologică”, a explicat ieri, în cadrul unei conferințe, președintele/director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, Dragoș Poteleanu.
Tot oficialul Casei din Constanța a ținut să menționeze că data de 1 mai ”nu va fi una apocaliptică, de care lumea să se sperie”. ”Cei care nu au intrat în posesia cardului de sănătate până la acea dată vor putea beneficia de servicii medicale gratuite și după această dată, prin intermediul adeverinței de asigurat eliberate de către casele teritoriale. Nu trebuie să existe spaima că, dacă nu am intrat în posesia cardului, nu mai beneficiez de servicii medicale”, liniștește Poteleanu, potrivit telegrafonline.ro.
Șeful CJAS a precizat că fiecare card conține doar date de identificare ale asiguratului și nu date medicale. ”Un minim de date pot fi inscripționate de către medicul de familie, dar numai la cererea asiguratului, respectiv grupa sanguină, eventuale boli cronice, alergii. Cardul vine cu un PIN: trei zerouri. La inițializare, asiguratul va trebui să-și inscripționeze propriul PIN din patru cifre”, a explicat jr. Poteleanu. Dacă se va introduce codul greșit de cinci ori consecutiv, deblocarea se va face de către asigurat, sunând la numărul de telefon inscripționat pe spatele cardului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro