Pe 12 martie 2021, un tânăr care abia împlinise 18 ani, Leo Olsson, urmărit de peste 300.000 de persoane pe TikTok, a trimis 200 de scrisori către lideri mondiali.

Scopul său, să afle ce sfaturi de viață îi vor da aceștia unui tânăr care tocmai și-a serbat majoratul.

Olsson, de origine suedeză, e stabilit în Jersey, una dintre dependențele Coroanei Britanice din Canalul Mânecii. De aici, scrisorile au plecat în toate colțurile lumii. I-au răspuns 18 lideri. 

Prima scrisoare, venită din Liechtenstein, n-a avut un răspuns concret, așa că tânărul a fost dezamăgit. Totuși, nouă dintre conducătorii de stat i-au dat câte un sfat băiatului. Printre ei, Klaus Iohannis, președintele României.

„Fii îndrăzneț”

Ce i-a spus Iohannis?

Fii îndrăzneț și setează-ți ținte înalte pentru cariera ta, fiindcă, în viață, cei care au țeluri mici obțin lucruri mici. Cei care au obiective înalte vor atinge rezultate la aceeași înălțime cu așteptările.

Klaus Iohannis:

Răspunsul președintelui României a venit pe 21 aprilie, la puțin mai mult de o lună de la trimiterea scrisorii.

@.leoolsson

exams are done so im gonna get back to posting regularly ##dearworldleader ##advice

♬ original sound - Leo Olsson

„Sfatul său a fost despre ambiții”

Contactat de Libertatea, Olsson spune că i s-a părut interesant cum „la fel ca în cazul celorlalți lideri, și sfatul lui Iohannis a venit, în mod clar, ca o reprezentare a experiențelor trăite de el”.

Tânărul TikToker adaugă că „sfatul său a fost în mare despre ambiții, iar călătoria sa de la un profesor la președinte e o demonstrație puternică despre cât de departe te poate aduce ambiția”.

În video-ul de pe TikTok în care îl prezintă pe Iohannis, tânărul îl prezintă ca pe un „outsider” în România, venit din minoritatea germană. Spune că poate „părea clișeic” mesajul, însă ascensiunea lui Iohannis îi arată că nu e neapărat așa.

18 scrisori a primit Olsson. Liderii din următoarele țări i-au răspuns: Liechtenstein, Elveția, Luxemburg, Țările de Jos, România, Republica Cehă, Portugalia, Polonia, Noua Zeelandă, Austria, Lituania, Slovenia, Canada, Suedia, Belize, Barbados, Gambia și Belarus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News