Libertatea a aflat cum il cheamă pe bărbatul alături de care fata cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, şi-a petrecut sărbătorile de iarnă. Ionuţ Daniel Gheorghe, alias „Joe”, are 27 de ani şi este fiul unor oameni de afaceri.

Ionuţ Daniel Gheorghe şi-a postat pe contul său de pe Hi 5 câteva poze unde apare alături de iubita lui, Elena Băsescu. Cei doi se cunosc de două luni, iar apropiaţi ai cuplului spun că relaţia dintre ei este una foarte serioasă. Afecţiunea de care dau dovadă unul faţă de celălalt a putut fi observată cu ocazia petrecerii de Revelion, când au stat mai tot timpul nedespărţiţi. În plus, cei doi îndrăgostiţi au fost deja plecaţi două weekenduri, singuri-singurei, la Paris şi Londra.

Conform unor surse din anturajul celor doi, el se ocupă de mai multe afaceri, printre care şi un magazin de haine în Unirea Shoping Center din Capitală. Deşi tânăr şi bogat (conduce un Bentley de toată frumuseţea), “Joe” nu e foarte cunoscut în lumea mondenă, petrecându- şi mare parte din timp în străinătate. Înainte de a o întâlni pe Elena, el a avut o relaţie de trei ani cu o tânără, Eliza.

S-a despărţit de Andrei Hrebenciuc înainte de campanie

Relaţia dintre Elena Băsescu şi Andrei Hrebenciuc a luat sfârşit în luna octombrie anul trecut, înaintea începerii campaniei electorale. Conform unor surse, presiunea politică şi dorinţa unora de a pune la punct anumite alianţe au dus la despărţirea celor doi. În cele din urmă, după o idilă care a durat aproape trei ani, Elena şi Andrei au luat decizia să se despartă şi să-şi vadă fiecare de drumul lui.

Urmărește-ne pe Google News