Ministrul Educaţiei Naționale (MEN), Liviu Pop, făcea furori, la sfârșitul lunii trecut, când anunţat, pe pagina sa de Facebook, că elevii din clasa a V-a vor avea manual de sport.

„Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual şi la disciplina educaţie fizică. În 7 august finalizăm licitaţia pentru manualele la care s-au depus contestaţii. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluţii şi pentru aceste situaţii”, a scris Liviu Pop, joi – 24 august, pe pagina sa de Facebook.

Acum, cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, 2017/2018, manualul de Educație Fizică și Sport de la Editura CD Press a fost declarat câștigător în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației Naționale, în iulie 2017, și aprobat prin Ordinul ministrului Educației Naționale (OMEN) nr. 4456/27.07.2017.

Acum, după ce manualul de educație fizică și sport pentru clasa a V-a a apărut, reacțiile părinților sunt împărțite.

Adina, o cititoare Libertatea, este de părere cp exercițiile fizice trebuie să fie explicate într-un manual, aprobând decizia Ministerului

”Nu stiu ce conține un manual de educație fizică, însă mi se pare normal ca exercițiile alea fizice să fie explicate într-un manual, lucru pe care profesorii nu îl fac. Sunt copii cu anumite dizabilități și nu au voie să faca anumite exerciții, să nu le afecteze coloana. Profesorii pun o clasă întreagă să le facă pe toate. Așa că dacă citește acasă copilul, măcar știe dacă are voie să faca sau nu”, a comentat Adina.

O altă părere pro manualul de educație fizică și sport este cea a Danielei, care însă se întreabă retoric:

”Dacă acest manual este util sau nu, doar profesorii sunt în masura să hotărască, am însă o nedumerire, copiii vor avea teme de facut, vor fi ascultați? Atunci când vor mai face sport ?!?!?!”

Pe de altă parte, un alt cititor Libertatea, Dorin, dezaprobă manual, spunând că până acolo trebuiesc construite săli de sport.

”Nu sunt săli de sport, dar e o carte de educație fizică!? Niște idioți ne conduc țara ….Trebuie să dea și lucrare de control?”

Alte opinii contra manualului:

Ioana: ”La o materie bazată pe practică ne lipsea manualul…pe bune”

Sanda: ”Ferească Dumnezeu, ăștia chiar au luat-o razna ……”

”O „mare” realizare a Mnisterului”, este de părere Veronica.


Citește și: FOTO/ Motivul pentru care Mihaela Radulescu a fost supusă celor mai grele probe din concursul „Fort Boyard”


 

Urmărește-ne pe Google News