Punctul culminant al protestelor a fost pe 7 decembrie, când alături de localnici au venit peste 400 de oameni din întreaga ţară, iar gardul companiei Chevron a fost dărâmat.
De atunci, în sătucul cu 229 de suflete au debarcat peste 500 de jandarmi care îi urmăresc pas cu pas pe localnici şi care, după spusele acestora, ar fi comis nenumărate abuzuri. La 83 de ani, moş Gheorghe Munteanu are probleme cu inima, iar la primul protest a ajuns la spital, însă de atunci nu a mai ratat nici o manifestaţie.
“Nu mă las nici mort! Cu ce drept au venit americanii aici să ne otrăvească pământurile? N-au decât să ne lovească jandarmii până or obosi. Ne-am obişnuit cu bătaia”, spune cu năduf moş Gheorghe.

Oamenii legii patrulează non-stop

Fiul bătrânului, Neculai (37 de ani), este “în consemn”, fiind considerat “element periculos”. “Acum nu mai sunt la poartă jandarmii, dar să vedeţi când se lasă seara cum apar…”, spune Neculai Munteanu.
Ce spun localnicii din Pungeşti despre convieţuirea cu cei 500 de jandarmi şi poliţişti: «Ne-am obişnuit cu bătaia»Vasilica Voina (foto, 33 de ani) are ghinionul să locuiască la marginea satului, aproape de terenul Chevron, unde sunt concentraţi cei mai mulţi jandarmi.
“Parcă sunt turbaţi! Neau făcut program de mers cu vacile la apă. Nici măcar în curte n-avem voie să ieşim noaptea. Aseară am ieşit şi eu ca omul, să merg la WC, cu lanterna în mână şi mi-au strigat de după gard: «Stinge lanterna şi treci în casă!»”, se plânge femeia.
De altfel, orice persoană care tranzitează satul este legitimată şi întrebată despre scopul vizitei, iar ieri, DSP a închis tabăra de rezistenţă, pe motiv că nu respecta normele de igienă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ce simptome tăcute are cancerul de pancreas. Medicul Mircea Beuran a dezvăluit tot ce trebuie să știi
FANATIK.RO
Ce simptome tăcute are cancerul de pancreas. Medicul Mircea Beuran a dezvăluit tot ce trebuie să știi
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI