Pe platformele medicale sau grupurile de pe rețelele socializare, unde pacienții cer recomandări despre medicii la care intenționează să ajungă pentru a beneficia de servicii medicale, sunt zeci de opinii despre medicul Dan Tesloianu de la Iași și clinica privată la care acesta este acționar. Fiind o unitate medicală în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate, adresabilitatea este una crescută, serviciile medicale fiind decontate de stat.
Cei mai mulți dintre pacienții care călcau pragul clinicii doctorului Tesloianu nu îl recomandau pe acesta, ci mai degrabă pe colegii acestuia. Mărturie în acest sens stau discuțiile de pe grupul Recomandări medici Iași/ zona Moldovei, o comunitate cu peste 46.000 de utilizatori Facebook. Acolo majoritatea celor care cer sfaturi despre medicul Dan Tesloianu sunt îndemnați să apeleze la alți cardiologi. De menționat că opiniile sunt asumate, nu anonime.
„Vă rog frumos, păreri despre domnul doctor cardiolog Tesloianu”, a solicitat o pacientă în noiembrie 2022. Reacțiile au venit la scurt timp.
„Nu recomand”. „Doctor bun, dar e bine de evitat, cam superficial, nervos și pleci de la el total derutat și imediat trebuie să apelezi la un alt medic. Mare păcat, la experiența pe care o are, nu știe cum să se facă înțeles, pentru că nu ascultă ce are de spus și pacientul. Tratamentul prescris nu este cel adecvat și poti avea probleme”, a răspuns o un pacientă. „Așa a fost și cu mine”, a completat un alt pacient.
„La el, consultația durează 5 minute”
De altfel, majoritatea criticilor online care i se aduc doctorului Tesloianu sunt legate de atitudinea față de bolnavi, cei mai mulți reproșându-i că „este grăbit”, „la el, consultația durează 5 minute”. În ciuda acestor inconveniente, alți pacienți au preferat să îl păstreze drept medic curant, mulțumiți fiind de evoluția stării de sănătate.
„Nu este un medic comunicativ, într-adevăr expeditiv, dar pe bunica mea a stabilizat-o cu tensiunea după un AVC – tensiune mare, constant peste 20- de ani de zile merge la dânsul și este ok cu tratamentul. Nu este un medic empatic și care să asculte pacientul, dar pe partea de tratament am fost mulțumiți”, a răspuns un membru al grupului de recomandări medicale unui alt pacient care solicita opinii despre medicul Dan Tesloianu.
O altă pacientă care solicită recomandări din experiențele personale alte altor pacienți care au interacționat cu medicul Tesloianu este îndemnată să apeleze la o colegă a acestuia. „Legat de domnul doctor, nu îi contest profesionalismul, dar, din experiența avută, depinde de cheful pe care îl are”, a argumentat acesta.
Are și susținători
Deși numeric mai puțini, sunt și pacienți care se declară pe deplin mulțumiți de doctorul Tesloianu.
„E medicul meu curant de 15 ani. Eu nu-l schimb, deoarece nu am motive. În Iași sunt mulți cardiologi foarte buni. Păcat că parlamentarii din Iași, în mediocritatea lor, nu au reușit să rezolve cu finanțarea Institutul Inimii din Miroslava”, a punctat o pacientă.
Un aparținător al unui pacient al doctorului Tesloianu, nemulțumit de criticile aduse acestuia pe grupul de recomandări, a reacționat: „Este unul dintre cei mai buni și pregătiți medici cardiologi din țară! Fratele meu, cu AVC, nimeni nu îi dădea de capăt. Dumnealui a reușit să îl stabilizeze și să-i prescrie un tratament adecvat. De răutate, ușor de scris, e mai greu de scris de bine. Eu îl recomand la toți prietenii mei”.
Recomandat tocmai pentru montarea de stimulatoare cardiace
O altă persoană îl recomandă pe medicul Tesloianu chiar pentru montarea de stimulatoare cardiace. Ea relatează că tatăl ei, internat de urgență la Spitalul Sfântul Spiridon, a beneficiat de o astfel de intervenție în mod gratuit.
Pe platforma medicală Sfatul medicului, opiniile la adresa doctorului Dan Tesloianu sunt și mai vehemente și doar negative. Unii dintre pacienți îl prezintă drept „un medic arogant”.
„Domnule doctor Tesloianu, dacă ați avut o zi grea, asta nu vă dă dreptul să vorbiți urât pacienților și să le spuneți să iasă din cabinet. Plătim pentru serviciile pe care le prestați”, i-a reproșat o pacientă pe platforma medicală. O altă persoană l-a criticat pe medic pentru modul în care i-a tratat tatăl.
„Doctorul Tesloianu l-a ținut sub observație timp de 2 ani pe tatăl meu, bolnav de cardiomiopatie dilativă. După cei doi ani, la o nouă internare, dr. Tesloianu l-a transferat la Socola. Cei de acolo au spus că cine l-a trimis nu e în toate mințile. După o lună, tatăl meu a murit la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, unde prof. Georgescu si prof. Tinica, aceia care au încercat o minune operându-l, au întrebat ce medic l-a tratat și de ce nu l-a trimis mai devreme la institut. Tata avea 60 de ani”, a scris fiul pacientului.
Arestat pentru 30 de zile
Sâmbătă, Tribunalul București a decis arestarea preventivă a medicul Dan Tesloianu. Potrivit Parchetului General, care instrumentează ancheta în acest caz, începând cu anul 2017, cardiologul ieșean a creat o rețea în care diferiți medici îi furnizau stimulatoare cardiace „extrase din cadavre”, pe care apoi le implanta, contra cost, pacienților. Au fost identificate 238 de astfel de intervenții. Procurorii îl acuză și că a fabricat diagnostice false pentru a forța aceste proceduri medicale. În dosar mai sunt urmăriți penal alți cinci medici, unul dintre ei fiind plasat sub control judiciar și primind interdicția de a-și exercita profesia pe următoarele 60 de zile.