Autorul triplului asasinat din Brașov nu merită comun, nu merită prezumţia de nevinovăţie, nu merită vreun beneficiu al victimei, a afirmat psihiatrul Gabriel Diaconu, citat de observator.tv.
Medicul apreciează că Florin Buliga este de-o ferocitate ieșită din comun și că un astfel de criminal apare o dată la 50 de ani. Mai mult, Gabriel Diaconu spune că rezultatele expetizei psihiatrice vor scoate la iveală dacă Florin Buliga a avut discernământ în momentul în care și-a ucis soția și cei doi copii.
„Este mai degrabă un manipulator pervers, care are o psihopatie cronică îşi securizează un alibi în primul rând faţă de sine însuţi, ca şi mersul la mânăstire. Am văzut comentarii că a fost o crimă motivată religios. Nici pe departe. Acest om a avut o problemă psihologică internă veche, împrejurul unei agresiuni şi frustrări cronic hrănite şi care, în cele din urmă, a atins un prag critic. Ce ar fi putut declanşa pragul avem în presa de azi. Faptul că nu mai avea succes, ca avea probleme din pricina consumului cronic de alcool, relaţia lui nu mai erau satisfăcătoare pentru el”, a precizat psihiatrul Gabriel Diaconu.
Bărbatul care a recunoscut că a comis tripla crimă din Brașov va fi supus unei expertize toxicologice. Numai așa procurorii vor afla dacă Buliga a consumat droguri atunci când a comis crimele.
„Din punctul meu de vedere, acest om nu trebuie ajutat, ci luat de forţele legii, judecat. Va trebui expertizat. Merită un proces corect, transparent. Nu merită prezumţia de nevinovăţie, nu merită vreun beneficiu al victimei, că e vorba de tortura lui psihică. Nu e reabilitabil şi îmi asum ce spun. Nu cred că e bolnav în sensul tradiţional al bolii, care vezi Doamne e sursă de suferinţă. Nu, e un criminal deosebit de periculos. Un astfel de criminal se naşte în România o dată la 50 de ani, pentru că aici nu e vorba de gravitatea faptei, ci de răceala sinistră în care e plănuită fapta”, a afirmat medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
În schimb, psihologul criminalist Tudorel Butoi crede că Florin Buliga a dat dovadă de un comportament extremist.
„«Mina Minovici» are semnalate cazuri de ucidere de 5 copii, urmate de sinucidere. În ceea ce priveşte acest caz regretabil, trebuie să existe o cauzalitate externă, tradusă în neajunsuri economice, în disperarea aceasta a elementului uman, rodit de frustrare, de anxietate sau de depresie. Poate să existe şi răzbunare, dar şi gelozie”, a declarat, pentru Mediafax, Tudorel Butoi.
Psihologul spune că ar fi putea fi vorba despre începutul unei psihoze.
„Individul nostru îşi sacrifică întreaga famile, se face făptuitor de triplă crimă apoi se predă. Predarea este un gest de descărcare afectivă a frustrărilor care l-au hrănit şi l-au condus către gestul criminal. Poate fi debutul către o psihoză, dar este încă prea devreme pentru o stabili ceva cu exactitate”, a spus Butoi.
Citește și #salvatipipera/ Mesajul lui Traian Mihu, primul IT-ist din Pipera, fost angajat la ICE Felix, pentru tineri: „Trebuie să tratezi lucrurile la serviciu ca în familie”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro