Panoul cu afișaj în cele două limbi i-a făcut pe mulți pasageri români să se înfurie pentru asocierea celor două limbi. Pe internet au curs comentarii rasiste, de tipul: „Voi vă dați seama că deja, inclusiv la nivel oficial, suntem considerați țigani?” sau „Și ne mai mirăm de ce suntem asemănați cu ei!”.

Ce spun reprezentanții Aeroportului Luton despre anunțul în română și limba romani, despre COVID, care a iscat comentarii rasiste: „O să-l revizuim”

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Luton explică, pentru Libertatea, de ce a luat decizia unui panou comun: 

„Regulile impuse de România pentru cetățenii care călătoresc din Marea Britanie s-au schimbat, dar nu toți le cunosc. Am observat că foarte mulți cetățeni români își fac check-in-ul online și se prezintă direct la poartă, fără să aibă un test PCR sau antigen negativ și atunci nu li se permite îmbarcarea.”

Acesta subliniază că, în rândul cetățenilor români, mulți vorbesc limba romani și atunci au decis că este util un mesaj bilingv.

„Nu e vorba de nicio discriminare. Dacă vorbeau spaniolă, am fi scris mesajul în spaniolă. Dacă pasagerii se duceau în Ungaria, le-am fi pus pe același panou”, menționează ofițerul de presă de la Luton.

Cum se împarte averea lui Silviu Prigoană. Avocatul Adrian Cuculis a spus unde ajunge pensia fostului afacerist: „Sunt patru copii”
Recomandări
Cum se împarte averea lui Silviu Prigoană. Avocatul Adrian Cuculis a spus unde ajunge pensia fostului afacerist: „Sunt patru copii”

„Dar am identificat problema documentelor lipsă doar la pasagerii care călătoresc în România”, completează el. „Nu am văzut problema la alte zboruri.” 

Pasagerii s-au plâns de alăturarea celor două limbi. Luton: „Vom revizui anunțul”

Aeroportul Luton a remis ziarului un comunicat oficial, după ce mai mulți pasageri au reclamat că anunțul în limba romani este asociat limbii române:

„La Aeroportul Luton din Londra, suntem mândri că primim pasageri din toate mediile și de toate etniile și nu tolerăm niciun fel de discriminare. 

Acest panou a fost instalat ca urmare a faptului că mulți pasageri vorbitori de limba română și limba romani călătoresc fără documentația necesară intrării pe teritoriul României, ceea ce a dus la refuzul îmbarcării lor de către compania aeriană.

Pentru a ne asigura că mesajul corespunzător este permanent vizibil, ambele limbi sunt afișate pe același semn, mai degrabă decât pe un ecran de derulare. 

În urma feedback-ului mai multor pasageri, am solicitat echipei noastre care se ocupă de afișajul din terminal să revizuiască anunțul pentru a vedea dacă informațiile pot fi afișate într-un mod adecvat tuturor.”

Ce spune MAE

Ministerul Afacerilor Externe confirmă declarațiile reprezentanților Aeroportului Luton.

Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă
Recomandări
Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

„Conform informaţiilor comunicate de către conducerea aeroportului, publicarea anunţului şi în limba rromani a fost decisă  pe fondul unor situaţii apărute imediat după intrarea în vigoare, la 4 ianuarie 2021, în termen de 24 de ore de la anunţare, a măsurii obligativităţii prezentării unui test PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul României, cauzate de faptul că unui număr mare de cetăţeni români, majoritar de etnie romă, le-a fost refuzată îmbarcarea, iar aceştia au reclamat faptul că nu au înţeles anunţurile amplasate în aeroport”, precizează MAE într-un răspuns remis Adevărul.

Aceștia mai spun că autorităţile din aeroportul Luton au precizat că au în vedere îndepărtarea afişului, pentru că scopul a fost atins.

Pasagerii care vin din Marea Britanie trebuie să prezinte un test negativ la intrarea în țară

Purtătorul de cuvânt spune că mesajul a fost afișat după ce România a modificat regulile de intrare pe teritoriul țării pentru pasagerii din Marea Britanie. Hotărârea nr. 1 CNSU din 3 ianuarie 2021 spune că „persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unuitest negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în țară.”

Moscova a explicat cum i-a avertizat pe americani cu 30 de minute înainte că vor ataca Ucraina cu o rachetă Oreșnik: „Au înțeles declarația președintelui rus”
Recomandări
Moscova a explicat cum i-a avertizat pe americani cu 30 de minute înainte că vor ataca Ucraina cu o rachetă Oreșnik: „Au înțeles declarația președintelui rus”

Între timp, din 19 ianuarie, în temeiul Hotărârii CNSU nr. 4, două categorii de persoane sunt exceptate de la această regulă:

  1. Persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doze până la data contactului direct sau până la data intrării în România;
  2. Orice persoana care prezintă un test COVID-19 pozitiv confirmat cu peste 14 zile înaintea călătoriei, dar nu cu peste 90 zile.

În Marea Britanie, noua mutație a virusului SARS-CoV-2 a ridicat numărul cazurilor pozitive la peste 3.600.000, cu peste 22 de mii de cazuri confirmate în ultima zi. Tulpina din Marea Britanie a fost identificată și pe teritoriul României.

Foto: Shutterstock

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
Viva.ro
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Pasărea rară și ciudată care se vinde cu peste 2.000 de euro. A suferit o mutație, iar lumea se sperie când o vede
FANATIK.RO
Pasărea rară și ciudată care se vinde cu peste 2.000 de euro. A suferit o mutație, iar lumea se sperie când o vede
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI