„Este cea mai proastă decizie pe care o putea lua”, a spus pentru ziar Iulian Cristache, președintele Asociației de Părinți din Învățământul preuniversitar. Acesta avertizează că măsura anunțată de ministrul Cîmpeanu nu încurajează reluarea cursurilor cu prezență fizică. Dimpotrivă. Iar cele mai afectate vor fi școlile din mediul rural, unde rata vaccinării e mai mică.
„Este o bătaie de joc, nu ajută cu nimic la întoarcerea în sistem fizic, din contră, va încurca fix acolo unde noi aveam interesul să continue în format fizic, adică în mediul rural, acolo unde, probabil, ratele incidențelor sunt mult mai mici decât în marile orașe și acolo unde, probabil, o parte dintre profesori nu au pus accent pe vaccinare. Fix acolo lovește”, spune Iulian Cristache.
Reprezentantul părinților consideră că decizia privind funcționarea școlilor cu prezență fizică ar trebui luată în funcție de „ratele incidențelor la nivelul localităților și să dăm posibilitatea consiliilor de administrație să decidă”.
Uitați-vă în București, unde avem majoritatea școlilor cu profesori care s-au vaccinat și vor fi obligați să continue față în față, deși rata incidenței este de aproape 14 la mie. Și haideți să ne uităm în acele mici localități, unde ratele incidențelor sunt mici și unde profesorii probabil nu sunt vaccinați într-un procent așa de mare.
Iulian Cristache, președintele Asociației de Părinți din Învățământul preuniversitar
Din punctul său de vedere, prin introducerea acestui criteriu, ministerul pasează responsabilitatea către personalul din școli.
„Asta face de două luni, fără să facă nimic în sensul în care ar putea să ajute sistemul educațional. Merge pe principiul «dezbină și cucerește». Ne-a pus unii împotriva celorlalți: sindicatele împotriva profesorilor, profesorii împotriva sindicatelor, părinți împotriva elevilor, elevi împotriva părinților. Efectiv este diabolic acest ministru prin modul în care acționează și dezbină dialogul social în acest moment”.
„Trebuie să existe mai mulți factori care să se ia în calcul atunci când se decide suspendarea cursurilor”
Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, a declarat pentru Libertatea, că ar fi trebuit să existe un algoritm mult mai amplu de stabilire a deschiderii sau închiderii școlilor.
„Propunerea Consiliului Național al Elevilor a fost, de la bun început, descentralizarea. Ne-am dorit ca decizia de stabilire a scenariului de funcționare a unei școli să fie racordată la situația de la nivel local, la infrastructură, la capacitatea de testare, la vaccinare. Cu siguranță că ar fi trebuit să fie un algoritm mai amplu de stabilire deschiderii sau închiderii unei școli, pornind de la rata de vaccinare din rândul profesorilor, la infectările dintr-o clasă, din școală, la incidența de la nivel local. Trebuie să existe mai mulți factori care să se ia în calcul atunci când se decide suspendarea cursurilor, nu doar rata de vaccinare din rândul profesorilor”, este de părere reprezentantul elevilor.
El a adăugat că „fără testare periodică cu teste noninvazive și fără măsuri sanitare, nu se poate asigura un învățământ care să nu pună în pericol viața elevilor și profesorilor”.
În același timp, spune Silviu Morcan, este important să fie vaccinați și elevii de peste 12 ani, și părinții lor, „dar având în vedere că profesorii sunt cei mai expuși la infectări, pentru că iau contact cu foarte multe persoane, este, cred eu, o decizie firească în momentul de față”.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Național al Elevilor crede că acest criteriu de funcționare a școlilor ar trebui să fie aplicat doar pe termen scurt, până când va fi depășit valul 4 al pandemiei. Altfel, există riscul ca unele școli să rămână în online până la finalul anului școlar dacă rata de vaccinare în rândul personalului nu va depăși 60%.
„Sper că această hotărâre de astăzi nu este una definitivă sau una care să definească perioada următoare pentru o lungă perioadă de timp, ci doar ceva de scurtă durată, ca să ne facă să trecem peste valul 4. Dacă ar rămâne în picioare această decizie luni în șir, nu știu dacă vom reuși să continuăm cu prezență fizică peste tot și să ajungem la normalitatea de acum doi ani”, a mai spus Silviu Morcan.
„Există riscul să transformăm toate școlile în focare de COVID”
Despre dezbinare vorbește și Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret. Susținând, la rândul său, ideea de corelare a procentului de vaccinare cu rata de incidență de la nivel local, reprezentantul profesorilor atrage atenția asupra unui alt risc: „exercitarea unor presiuni nepermise împotriva cadrelor didactice din partea unor categorii care nu s-au vaccinat”.
„Este un criteriu care nu este suficient dacă nu este corelat și cu rata de infectare de la nivelul școlii respective și a localității respective, pentru că pot să am un procent foarte bun de vaccinare al cadrelor didactice și personalului angajat la nivelul unităților de învățământ, dar să am o rată de infectare foarte mare la nivelul localității”, a declarat Marius Nistor pentru Libertatea.
Ținând cont că elevii sunt vaccinați doar într-un procent foarte mic, de 25%, părinții – la fel, cu părere de rău, există riscul să transformăm toate școlile în focare de COVID. Deci dacă nu se corelează rata de infectare și cu acest procent al salariaților, și al elevilor, și al părinților care ar trebui să se vaccineze, nu rezolvăm absolut nimic.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret
Riscul de presiuni asupra profesorilor
Totodată, Marius Nistor crede că prin introducerea acestui criteriu „vom permite exercitarea unor presiuni nepermise din partea unor categorii care nu s-au vaccinat și n-au de gând să se vaccineze împotriva cadrelor didactice din unitățile de învățământ care vor înregistra procente care sunt dublu față de media la nivel național, dar care vor fi sub 60%. Lucrul acesta este inacceptabil”.
„Nu putem să împărțim societatea în vaccinați și nevaccinați, nu putem să îndreptăm anumite categorii – părinți și elevi împotriva cadrelor didactice. Efectiv, le expunem. Plus că se generează o discriminare. Arătați-mi un alt domeniu de activitate unde există transparență în privința numărului de persoane vaccinate și nevaccinate. La nivelul spitalelor, tribunalelor, altor instituții bugetare, la nivelul Parlamentului și al Guvernului știm exact câte persoane sunt vaccinate și câte nevaccinate?”, a adăugat Marius Nistor.
Sindicatele cer Guvernului să reevalueze decizia
În acest context, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret au anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că „solicită Guvernului României să reevalueze decizia de a deschide unitățile de învățământ ținând cont doar de numărul salariaților vaccinați”, avertizând că „această hotărâre ar putea transforma grădinițele, școlile și liceele în adevărate focare de infecție”.
„În situația actuală, în condițiile în care 70% dintre elevi și 34% dintre angajați nu sunt vaccinați, în condițiile în care nu avem teste pentru depistarea COVID-19 în unitățile de învățământ, considerăm că soluția prezentată de către Ministerul Educației este una greșită”, precizează sindicaliștii din educație.
În același timp, cele două federații sindicale subliniază că în luarea deciziilor ar trebui să se țină cont și de faptul că „un procent semnificativ de salariați din învățământ au trecut prin boală”, precum și că unii salariați nu se pot vaccina din motive medicale.
Foto: Eli Driu
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!