Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenția asupra problemelor din întregul sistem de învățământ care necesită rezolvare înainte de extinderea învățământului obligatoriu.

În primul rând, trebuie găsite soluţii pentru o problemă care trenează mulţi ani: deficitul locurilor la grădiniţă. Numai în Bucureşti există un deficit de 7.000 de locuri iar numărul cadrelor didactice din învăţământul preşcolar este insuficient şi sunt multe situaţii în care educatoarele sunt nevoite să lucreze cu grupe de preşcolari supradimensionate arată FSLI, într-un comunicat preluat de Agerpres.

Este foarte bine că a fost luată această decizie de extindere a învăţământului obligatoriu. Dar trebuie să înţelegem, măcar acum, de ce este importantă creşterea finanţării sistemului de educaţie din România. Nu e suficient că aduci nişte copii în grădiniţe, şcoli sau licee, pe care îi aşezi în bănci şi îi ţii ocupaţi, a afirmat Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

Pe lângă asigurarea locurilor în unitățile de învățământ pentru toți elevii, sistemul de educație trebuie regândit, afirmă președintele FSLI. Este nevoie de materiale didactice și o programă nouă care să ofere o nouă perspectivă a stilului de predare şi de învăţare – unul modern, nu unul tern care oboseşte elevii, precum şi readaptarea programelor şcolare la cerinţele de pe piaţa muncii, pentru a avea tineri absolvenţi cu şanse reale de angajare şi funcţionali din punct de vedere profesional.

Cum se face extinderea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni o lege pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede că învăţământul general obligatoriu este extins treptat la 15 clase, până în anul 2030.

„Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. Frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani”, se stipulează în actul normativ.


Citește și: CORESPONDENȚĂ DIN CERNĂUȚI | Ziua papirusului. Imaginile weekendului au venit din Ucraina, unde localnicii au avut de ales președintele din 39 de candidați enumerați pe un buletin de vot lung de-un metru


 

Urmărește-ne pe Google News