„Premierul Benjamin Netanyahu s-a întâlnit săptămâna aceasta cu premierul român, cu ministrul român de externe şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor din România. Aceste întâlniri au reflectat relaţia specială dintre naţiunile noastre de-a lungul multor ani. Premierul (israelian n.red) le-a mulţumit oaspeţilor săi pentru prietenia lor şi pentru vizita desfăşurată în timpul evenimentelor ce marchează a 70-a aniversare a independenţei Israelului”, se arată în textul difuzat, citat de Agerpres.
„În cadrul acestor întâlniri, premierul a discutat cu oaspeţii săi despre diferitele modalităţi de consolidare a relaţiilor dintre cele două ţări şi au convenit o reuniune comună a celor două guverne la Bucureşti în lunile următoare. Investitori şi reprezentanţi ai mediului de afaceri israelian vor participa de asemenea la această întâlnire pentru a aprofunda legăturile comerciale, tehnologice, de investiţii, în sectorul cibernetic şi al sănătăţii dintre Israel şi România”, precizează postarea executivului israelian.
Acesta mai consideră în acelaşi mesaj drept un lucru ‘firesc ca sediile ambasadelor în Israel să fie la Ierusalim, întrucât acolo se află de asemenea Knessetul (parlamentul israelian), preşedinţia israeliană şi guvernul, salutând totodată ‘decizia istorică a preşedintelui Donald Trump de mutare a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
„Premierul Netanyahu şi-a exprimat speranţa că există un sprijin larg în România pentru un pas similar şi că România îşi va muta ambasada la Ierusalim cât mai curând posibil, evidenţiind astfel încă o dată prietenia istorică dintre cele două ţări”, încheie guvernul israelian în mesajul său.
Premierul Viorica Dăncilă a efectuat, miercuri, o vizită oficială în Statul Israel, la invitația prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Vizita a venit în contextul scandalului declanșat de semnarea în Guvern a unui Memorandum care privește mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. În cadrul discuțiilor, premierul israelian a salutat adoptarea de catre Guvernul României a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim.
Plecarea Vioricăi Dăncilă în Israel a fost criticată de președintele Klaus Iohannis, care a spus că premierul nu a avut mandat pentru respectiva vizită. Vineri, șeful statului a chemat-o pe Dăncilă la Cotroceni, pentru a discuta pe marginea acestei vizite, însă premierul nu s-a prezentat. În aceeași zi, președintele Klaus Iohannis a solicitat public demisia Vioricăi Dăncilă.
FOTO: EPA