Ea a precizat că rechizitoriul în dosarul Caracal este aproape finalizat și nicio cerere care va mai fi făcută de Gheorghe Dincă în perioada următoare nu va împiedica trimiterea lui la instanță, pentru începerea judecării.
Purtătorul de cuvânt al DIICOT a confirmat pentru Libertatea că Gheorghe Dincă a solicitat să fie reaudiat, dar el nu a fost adus marți din arest pentru a fi audiat. Procurorii urmează să stabilească în ce zi va fi reaudiat Gheorghe Dincă.
Avocații lui Gheorghe Dincă și cei ai familiilor Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu au fost marți la DIICOT, dar nu pentru audierea lui Dincă, ci pentru a analiza dosarul Caracal înainte de trimiterea acestuia la instanță, a mai spus Mihaela Porime.
Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, a spus că acesta nu vrea să fie eliberat condiționat, ci așteaptă ca dosarul Caracal să fie trimis instanței.
”El se declară de acord cu prelungirea măsurii arestării preventive și urmăreşte o pedeapsă mai mică”, a spus Lascoschi.
El a preciza că Gheorghe Dincă își asumă faptele de care este acuzat și conştientizează că este foarte grav ce a făcut.
”Regretă că fetele nu sunt în viaţă, de fapt acesta este regretul lui”, a mai spus avocatul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_fa5d2c2318386973289981a77f9dd41b.jpg)
Dan Antonescu, expert criminolog, a declarat în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX că schimbarea de declarație a lui Gheorghe Dincă, cu privire la uciderea Luizei Melencu, nu face decât să îi agraveze situația.
„Mi se pare ceva absolut firesc. Îmi vine cazul Mihalea, în care autorii au colaborat în prima fază, dar cineva i-a învățat și și-au schimbat declarațiile, ajungând să fie închiși pe viață. Acest comportament îl va îndreptăți pe judecător să îi acorde lui Dincă pedeapsa maximă. El consideră că nu există probe împotriva lui, dar se înșală, având în vedere că a fost arestat, procurorii au probe”, a declarat Dan Antonescu.
Gheorghe Dincă a afirmat că a omorât-o pe Alexandra Măceșanu (15 ani), pe 25 iulie 2019, apoi i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.
Bărbatul a afirmat că a ucis-o și pe Luiza Melencu, tânăra de 18 ani dată dispărută din aprilie, iar resturile trupului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri din apropiere de Caracal.
În urma unei expertize ADN, Institutul Național de Medicină Legală a stabilit că fragmentele osoase descoperite în cenușa din butoi aparțin Alexandrei Măceșanu, cu o probabilitate de 99,93%.
Potrivit sursei citate, INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul, astfel încât DIICOT a cerut ajutorul FBI.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9df5f88d463b992a5e3897d2663ffc01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d05137a47cd0d6ec755b73983344990b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9071dd69a5f0d30c1ddd5d32762c4ea3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b5102c2c7829dfb33f92e2a94d6af204.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e5e6378c4e8860490f6b032c863a21bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0aa06875a370866f932db8c68911c933.jpg)