Elena Udrea a șocat miercuri pe toată lumea cu un mesaj extrem de dur, în care se adresa foștilor ei colegi din Parlament cu apelativul „măi lichelelor”.
Joi, 4 decembrie, Elena Udrea a continuat seria atacurilor și a acuzațiilor.
„Coldea și câțiva ai lui, rămăși încă pe la butoanele puterii oculte din România, se dau acum de ceasul morții cum a plecat Mazăre din țară și a cerut azil pe undeva. Două lucruri vreau să spun, acestor nemernici:
1) Dacă ce se întâmplă în România și în special în justiție este corect și conform cu legislația internațională privind drepturile omului și etc., atunci Mazăre va veni fedeleș înapoi, la cererea autorităților noastre. Deci nu au de ce să își facă griji, nu-i așa?
2) Ce se mai întâmplă cu Ghiță??? Aud? Ce a mai făcut Sistemul să îl aducă în țară? Nu le mai aud gura nici slugilor dn presă gen Tăpălagă, Dogioiu și alții de teapa lor!!! Nu vă interesează să îl aduceți pe “fugarul” Ghiță înapoi? Evident că nu! Pentru că vă e frică de ce poate spune și proba Ghiță. Că poate să scoată nu doar biletele de vacanță la Paris, Dubai, Seychelles etc., pe care vi le-a plătit, casete cu Coldea și Koveși pe la vilele lui și prin vie, ci chiar dovezi ale afacerilor pe care le-ați împărțit și multe altele făcute la cererea voastră!
Așa că, despre Ghiță, de la voi numai de bine! Liniște de mormânt. Nici audierea video nu s-a mai făcut, nimic!
Măi lichelelor, ca să mă exprim deja consacrat, voi și cei din justiție și presa care vă slujesc și vă execută ordinele!
Voi credeți că toate abuzurile pe care le faceți vor rămâne neplătite? Credeți că dacă prostiți 200.000, 500.000, chiar și un milion de români cu “lupta împotriva corupției”, o să scăpați fără să răspundeți?
Mai puneți mâna și citiți, nu doar scrieți! O să aflați din istorie că nu a scăpat nimeni, toți care au făcut asemenea abuzuri au plătit, mai repede sau mai târziu.
O să plătiți și voi!
P.S. Vedeți că dacă vă mai puneți postacii să scrie mesage pe pagina mea, vă demasc toate conturile false cu care încercați să manipulați cititorii. Vă credeți deștepți? Ați uitat că m-ați făcut “regina postacilor”?”, a afirmat Elena Udrea într-un text pe care l-a publicat pe contul său de Facebook.
Citește și: EXCLUSIV/Transsexualii au cerut nume și CNP-uri de femei. Vor să se căsătorească și să poată înfia copii