Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat şi a arătat în poziţia sa oficială că un astfel de gest „nu este corect”.
„Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe cu privire la această intenţie cu puţin timp înainte de a fi anunţată public.
MAE a informat în timp util, de urgenţă, factorii de decizie competenți din România în legătură cu această situaţie.
Ministerul Afacerilor Externe consideră că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene şi care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european. Această poziţie a fost deja comunicată părţii ungare”, se arată în comunicatul MAE.
„Am luat decizia de a începe lucrările pregătitoare pentru construirea unui gard începând de la granița ungaro-sârbo-română pe o lungime rezonabilă, în eventualitatea mutării presiunii migraționiste în direcția României”, anunţase șeful diplomației ungare, într-o conferință de presă.
În Ungaria au intrat în vigoare, începând de astăzi, noile reguli cu privire la trecerea ilegală a frontierei, reguli mult mai dure decât cele existente până acum, în contextul uriaşei crize provocate de numărul mare de imigranţi care vin în Europa prin această ţară.
Intrarea imigranţilor din Serbia în Ungaria este blocată complet, astăzi, la punctul oficial de trecere de la Roszke, iar Poliţia maghiară a reţinut deja 16 persoane care au încercat să taie gardul metalic, înalt de trei metri, de la frontiera cu Serbia.
Guvernul a decretat stare de criză în două judeţe din sud, Bacs-Kiskun şi Csongrad, începând de astăzi, de la ora 13, ora României, din cauza crizei imigranţilor.