„Nu a fost o întâlnire capcană. A fost o petrecere oarecare la care au venit cei doi. Nu am dat lista cu ceilalți invitați. Nu îmi amintesc să mă fi întrebat unui de celălalt, Probabil, având în vedere nivelul, cred că puteau să știe dacă vine unul sau celălalt. Întâmplarea a făcut să stea la masă împreună, pentru că atunci când au venit Mircea Geoană și Mihaela, tocmai pleca domnul Copos cu soția lui. Nu era stabilit să stea unul în fața celuilalt (n.red. – Marcel Ciolacu și Mircea Geoană). Până și asta a fost o întâmplare”, a susținut Marius Tucă la Digi24.
Întrebat dacă l-a invitat și pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, la petrecerea de ziua lui, Tucă a spus că nu, pentru că nu îl cunoaște atât de bine și nu l-a avut invitat nici la emisiunile sale.
Jurnalistul a mai afirmat că „s-a discutat la un moment despre PSD”, iar Victor Ponta a vorbit despre istoria PSD.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, au fost fotografiați luând cina la aceeași masă, luni seară, 29 iulie, într-un restaurant, împreună cu alte persoane, printre care și Victor Ponta, consilierul onorific al premierului Ciolacu.
Contactat de Libertatea, Mircea Geoană a oferit prima reacție. „Am fost invitat la ziua lui Marius Tucă. Nu am avut nicio discuție politică cu Ciolacu sau cu altcineva prezent la aniversare”, a spus Geoană pentru Libertatea.
La rândul său, Marcel Ciolacu a declarat că „nu a intrat în negocieri politice” cu Mircea Geoană privind candidații la alegerile prezidențiale și că a discutat „despre fotbal și despre politică”.
Emilee • 03.08.2024, 09:35
SigurTuca nu stie nimic da la *** pe Voiculescu si spune ce a fost invatat .
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Miticuta • 02.08.2024, 15:59
Daca un ziarist, reuseste sa cheme la ziua lui, politicieni de marca , Romania s-a ars, iremediabil. Un simplu ziarist, bunicel, grețo6s, arogant , dar totuși mic, pentru un război atat de mare ! Despre politicieni ce sa zic ? Metroclopramid se recomanda !