Echipajului Serviciului de Ambulanță Dolj i-au fost necesare nouă minute pentru a ajunge la locuința mamei lui Ilie Balaci, acolo unde fotbalistul a dormit după ce a petrecut mai multe ore în clubul craiovean One.

„La 9:38 sau și 39 minute, nu mai rețin, s-a primit un apel pe 112 în care s-a anunțat că domnul Ilie Balaci este inconștient. Noi tocmai venisem de la altă resuscitare, completam trusele și când am primit fișa am și plecat în minutul următor. De la sediu, de pe strada Tabaci, de lângă Spitalul Județean, până la casa acestuia, am intrat pe la complexul Bacriz, am făcut nouă minute.

Acolo era deja o vecină, iar întâmplarea face că e medic în UPU, deci are specialitate de urgență, care făcea deja resuscitarea. Mi-a spus că atunci când a venit a fost chemată de aparținători. De când a căzut domnul Ilie Balaci și i s-a oprit inima și până când a venit și colega au trecut câteva minute.

Doctora mi-a zis clar că atunci când a venit ea era în stop. S-a apucat de manevre, adică de compresiuni toracice, că alea se pot face cu mâinile goale. Noi, când am ajuns în incintă, am avut și oxigen și defibrilator și tot ce trebuie pentru o astfel de intervenție, trusă completă, sondă de intubație, de toate. Compresiunile toracice au fost făcute non-stop și s-a prins linie venoasă, pe care am început să administrăm adrenalină conform protocolului”, a detaliat intervenția medicul Traian Măgală.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Acesta susține că intubarea a fost dificilă, dar s-a reușit această manevră după mai multe încercări.

„Când să intubăm, am întâmpinat o intubație dificilă. Inițial, am crezut că dânsul s-a înecat cu ceva, era baza limbii mare și din mai multe încercări, două eu, două colega de pe UPU, s-a reușit intubația cu o sondă de un diametru mai micuț. S-a intubat, s-a administrat oxigen pe sonda de intubație și masaje și adrenalină la 3 – 5 minute. Am fost întrebat de ce nu s-au dat șocuri. Păi nu se dau șocuri pe inimă care nu bate absolut deloc! A fost defibrilatorul pe citire automată, dar șocul îl dă tot medicul, motiv pentru care, de când am fost eu până a venit echipajul SMURD, a fost numai în asistolie, adică nu a bătut deloc”, a completat medicul Măgală.

În timp ce echipajul SAJ Dolj efectua manevrele de resuscitare, la fața locului a ajuns și o ambulanță a Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Dolj.

„De ce s-a trimis SMURD-ul? Eu nu am solicitat ajutor superior. Dotarea mașinilor este la fel, diferă doar drogurile, medicația. Se pare că s-a trimis în ideea că dacă răspunde la manevrele de resuscitare să i se administreze un medicament care topește cheagurile, pentru că, în momentul în care nu mai circulă sângele prin corp, se formează cheaguri și ele blochează circulația. În ideea asta s-a trimis SMURD-ul. Ei au continuat resuscitarea tot prin compresiuni, tot prin adrenalină, tot prin oxigenul administrat prin sonda montată de noi. Nu ai ce să faci, nu ești Dumnezeu, dacă nu bate inima, nu ai ce să faci”, a mai spus Traian Măgală.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au declarat, pentru Libertatea, că decizia de a trimite o ambulanță de tip C acasă la mama lui Ilie Balaci i-a aparținut medicului coordonator din dispeceratul ISU Dolj.

„Echipajul medical de pe ambulanța de tip C trimisă la fața locului este coordonată direct de șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Craiova”, a declarat Tania Vâlceanu, prutătorul de cuvânt al ISU Oltenia.

Autopsia fostului fotbalist Ilie Balaci, cerută de familia sa, după decesul acestuia, a arătat cauza exactă a morții fulgerătoare a „Minunii Blonde”, așa cum era supranumit în Bănie. Potrivit medicilor legiști, Ilie Balaci a murit în urma unui infarct.

Ilie Balaci a murit duminică dimineață, pe 21 octombrie, la doar 62 de ani. El venise la Craiova pentru a asista la meciul CSU Craiova-FCSB, de duminică seară, dar a murit în brațele mamei sale, după un stop cardio-respirator.

O nouă ipoteză a prins contur, la câteva ore de la decesul fostului mare fotbalist. Surse din anturajul lui Balaci susțin că acesta mai avusese probleme de respirație în urmă cu câteva zile. Atunci ar fi cerut ajutorul unui medic ce i-a prescris medicație specifică unei alergii.

Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara
Recomandări
Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara

Ministrul Sănătății a spus că a fost constituită o echipă care se va deplasa la Craiova pentru a efectua un control la Serviciul Județean de Ambulanță din Craiova. Sorina Pintea a spus că ministerul s-a autosesizat din cauza suspiciunilor familiei, relatate de presă.

Ea a adăugat că se va verifica „modul în care a fost preluat pacientul de la dispecerat până la declararea decesului”, dar și „modul în care i s-a prescris o medicație și există suspiciunea că n-ar fi medicația corectă”.


Citește și:

VIDEO/ Ultima filmare cu Ilie Balaci a fost făcută publică. Cu cine a petrecut fostul mare fotbalist, cu câteva ore înainte să moară

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI