Ministrul a declarat că situația de la maternitatea din Botoșani „trebuie să ne dea de gândit în ceea ce priveşte modul în care abordăm relaţia medicului cu pacientul”.
„[…] Avem examenul de la medicină legală, e clar că inacţiunea a afectat serios siguranţa acestei femei tinere care, din păcate, dincolo de faptul că a murit, a lăsat şi trei copii fără mamă”, a afirmat vineri, ministrul sănătăţii, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă angajaţii de pe secţie dormeau în timpul în care puteau să intervină în cazul tinerei, ministrul a răspuns că nu cunoaşte acest aspect dar că „faptul că nu au acţionat atâtea ore este o problemă” din punctul său de vedere.
Asta e principala neregulă: că nu au acţionat. Era o constatare legată de oprirea din evoluţie a sarcinii şi o astfel de situaţie trebuia abordată medical, nu trebuia temporizată până a doua zi, cred eu, dar astea sunt opiniile mele, nu trebuie să le consideraţi oficiale, pentru că un raport oficial îl vom avea după ce toate organismele care au fost sesizate vor investiga şi vor avea o concluzie comună.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila:
Colegiul Medicilor, care a fost sesizat cu privire la decesul mamei la maternitatea din Botoșani, urmează să decidă dacă medicul care era de gardă în noaptea de 17 spre 18 august va mai avea sau nu dreptul să profeseze, a transmis ministrul Rafila.
Medicii legiști au stabilit că Alexandra Ivanov a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”.
Alexandra, mamă a trei copii, a murit vineri dimineață, 18 august, după ce, cu o noapte în urmă, a acuzat dureri, sângerări și a fost transportată cu ambulanța la spital. Aceasta a așteptat șapte ore până să primească primele îngrijiri medicale, arată un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.
Din verificările inspectorilor, s-a stabilit că, „de la ora 00.45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07.35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânără.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
AlexandraMilu • 24.08.2023, 13:56
Normal ca le ia apararea!!! Ia sa fi fost cineva din familia dumnealui...tot asa zicea?