Ce spune o femeie din Yemen, devenită cetățean român: “Aici am simțit că votul meu chiar contează”

UPDATE: Bilquis e mândră că a votat și la aceste alegeri.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1

• 302.884 de oameni au obținut sau au redobândit cetățenia română în ultimii 5 ani, potrivit Autorității Naționale pentru Cetățenie, contactată de Libertatea.

Când a plecat din Yemen, Bilquis avea 24 de ani și nu votase niciodată. Tatăl ei era un ziarist care scria împotriva regimului și îi spusese că votul ei nu ar face nici o diferență.

Tata și alții îi scriseseră o scrisoare președintelui în care îi cereau să coboare de pe scaun. Tata a fost luat din fața noastră. Am crezut că l-au omorât. L-am văzut plin de sânge.

Bilquis Al Sharabi:

Yemenul a fost condus 33 de ani de președintele Ali Abdullah Saleh, care a fost ucis în 2017.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

“La nuntă trebuie să fie toată lumea, la botez trebuie să fie toată lumea”

Bilquis Al Sharabi a ajuns în România în toamna anului 2000, cu soțul ei, care este jumătate yemenit, jumătate român. S-a bucurat că în sfârșit cunoaște patru anotimpuri, nu doar două, cum vedea în Yemen.

“Aici avem copac roz, copac verde, copac galben, copac alb.” I-a mai plăcut că românii sunt buni la suflet și că le pasă de familie – “la nuntă trebuie să fie toată lumea, la botez trebuie să fie toată lumea.” A fost dezamăgită însă când a auzit că unei vecine i s-a furat geanta în plină stradă și nimeni nu a intervenit. 

După o lună și-a găsit deja un job ca profesoară de engleză la o școală privată și de aceea crede că șocul cultural a fost mai mic decât la alți migranți.

Înainte să pleci din țară ești fericit. Apoi, după ce trece luna de miere, începi să te simți trist, compari cu țara ta, vezi părțile bune ale țării tale din care voiai să pleci.

Bilquis Al Sharabi:

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Pentru că soțul ei avea cetățenie română, putea să locuiască și să muncească aici în baza permisului de ședere pe care membrii de familie de gradul I îl primesc automat. La început, obținerea cetățeniei nu a fost o prioritate pentru ea, fiindcă procesul i se părea lung și greoi. “Nu aveam ambasadă, doar consulat, ambasada era în Bulgaria și examenul e foarte greu: istorie, geografie, Constituție.”

“Ne era frică”

În 2012 însă, după 12 ani de trăit în România, s-a gândit că ar putea călători mai ușor în alte țări și că ar fi în sfârșit un cetățean cu drepturi depline, inclusiv la vot. Așa că și-a făcut dosarul, a învățat “singură și mă mai asculta o prietenă, Iulia”, apoi s-a prezentat la examenul pentru obținerea cetățeniei române.

Bilquis spune că a fost o experiență traumatizantă. “Am fost chemați la 9.00 și am intrat la 13.00, pe hol era frig, nu era nici apă, ne simțeam ca și cum am fi pedepsiți. Înăuntru auzeam o doamnă care țipa la cei care intraseră. Ne era frică”, își amintește ea.

Când a intrat în sală, s-a așezat la o masă lungă, dreptunghiulară, în capătul căreia se afla comisia formată din 4 persoane. Examenul e oral, așa că a tras la sorți foaia cu subiectul pe care erau întrebări la toate materiile.

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

“Cine a fost Ana Aslan, cum se numește râul care traversează Bucureștiul, ce rol are președintele, câte camere sunt în Parlament?”

După ce un membru al comisiei a transcris răspunsurile ei, Bilquis a scris după dictare un fragment din Constituție, apoi a citit un articol de ziar despre un meci România – Spania.

“M-am simțit discriminată, umilită, am simțit că eram la FBI”

În timpul examenului, spune că o doamnă din comisie răsfoia dosarul ei cu acte, pe care Bilquis credea că trebuia să îl citească ori înainte, ori după examen.

“Soțul e român, de ce nu i-ați luat numele?”, își amintește Bilquis că a sunat una din întrebările acesteia.

Pentru că la noi nu se ia. Am simțit că îmi zicea: „Cum, arăboaica să ia român?” Parcă îi luam bărbatul.

Bilquis Al Sharabi:

Bilquis spune că atunci când a trebuit să recite imnul, aceeași doamnă din comisie a oprit-o, iar ea voia să îl spună, pentru că îl învățase cu copiii ei care erau la școală. “Am început să plâng.”

Înainte să intre în sală, mai văzuse “o musulmană care a ieșit plângând și un medic din Africa care era transpirat tot.”

Câteva ore mai târziu, s-a afișat lista cu rezultatele la examen. Din 13 persoane, doar două luaseră cetățenia. Ea nu se număra printre acestea.

Următoarea zi s-a dus să depună plângere împotriva doamnei care fusese în comisia examenului pentru obținerea cetățeniei. “M-am simțit discriminată, umilită, am simțit că eram la FBI.”

Își amintește că i-au spus că e singura care a avut curaj să întocmească o plângere.

Spiritul de a lupta împotriva nedreptăților l-a moștenit de la tatăl ei, care de-a lungul carierei sale a fost biciuit, încătușat și bătut cu picioarele pentru îndrăzneala de a critica sistemul și tot n-a renunțat.

“Spunea că singura meserie de la care nu ieși niciodată la pensie e cea de ziarist”, își amintește Bilquis.

Câteva luni mai târziu, a depus un nou dosar pentru obținerea cetățeniei și s-a prezentat din nou la examen.

La sfârșitul lui 2013, Bilquis a devenit cetățean român.

Avea 38 de ani când a votat prima dată

La alegerile pentru Parlamentul European din 2014 i-a spus soțului că vrea să voteze, dar acesta i-a zis că nu crede că o să fie pe liste, pentru că trecuse prea puțin timp de când primise cetățenia. “Și când am ajuns la școală, eram prima pe listă, pentru că numele meu de familie începe cu A.”

“Aici, în România, am simțit că votul meu chiar contează”.  Era prima oară când punea ștampila pe un buletin de vot.

De atunci a lipsit doar de la referendumul de anul trecut, pentru redefinirea familiei. “Mă gândeam că eu ajut ca oricând oricine poate să modifice o Constituție. Și mâine poate să fie ceva împotriva străinilor, arabilor, să nu mai putem purta batic.”

“Dacă e educație, e tot”

Spune că mâine merge la vot pentru că “România are nevoie de a prinde ce se întâmplă în jur”, adică să se alinieze la valorile europene.

“Și dacă nu simți că votul tău contează acum, o să simți în timp că va conta”, le răspunde ea prietenilor români care îi spun că nu le pasă de alegeri.

De la noul președinte așteaptă îmbunătățiri mai ales în Educație și Sănătate. “Avem cea mai mare catedrală, cel mai mare spa, cea mai mare clădire administrativă, dar n-avem cea mai mare școală, cel mai mare spital”, spune ea.

“Dacă e educație, e tot”, continuă Bilquis și subliniază că acest domeniu ar trebui să fie o prioritate pentru guvernanți, nu doar când vine vorba de copii, ci și de adulți.

De asemenea, crede că “pentru cine nu are bani e foarte greu” să aibă parte de servicii de sănătate decente în România. Își amintește că odată, înainte să aibă cetățenie, a ajuns la urgențe și au așezat-o pe un pat pe care era un cearșaf plin de sânge. “Dacă știam, aduceam un cearșaf de acasă”, spune ea.

“România are un secret, dacă o să-l descoperi, o să rămâi”

În prezent, Bilquis este consilier social în cadrul unui program de integrare desfășurat de Fundația Schottener, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație.

Lucrează cu refugiați și migranți din mai multe țări, cărora le vorbește despre România, despre drepturile și obligațiile lor, despre cum se obține cetățenia și de ce e important să fie angajați legal.

De asemenea, este trainer pentru orientare culturală, în cadrul unui alt proiect adresat sirienilor care au locuit în Turcia și Iordania și acum au ajuns în România. Bilquis povestește că atunci când le pune la cursuri imnul României i se face pielea găină și se emoționează foarte tare. “Refugiații mă întreabă: «Ești sigură că nu ești româncă»?”.

“Tata mi-a zis: «Trebuie să te gândești că ești un copac care faci rădăcini oriunde te duci»”, spune Bilquis și adaugă că, deși e musulmană, uneori cheamă preotul acasă să facă sfeștanie.

Și mai e un sfat important primit de la tată, pe care îl dă mai departe cursanților ei: “Trebuie să ai respect pentru oamenii care te-au primit, pentru apă, până și pentru aer.”

Le zic mereu: România are un secret, dacă o să-l descoperi, o să rămâi. Și mă întreabă: «Care e secretul»? E în funcție de ce îi lipsește fiecăruia.

Bilquis Al Sharabi:

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro