”Știm bine că părintele e unul dintre prietenii poporului român, dacă nu printre cei mai mari prieteni ai poporului român. Eu mă bucur că românii au onoarea condusă de sfinți, nu de oameni”, a afirmat părintele Constantin Necula.
Autor a numeroase studii, articole și coautor al altor numeroase lucrări de specialitate, părintele Constantin Necula se află printre conferențiarii cei mai populari și îndrăgiți din România.
Părintele Constantin Necula a mai spus, sâmbătă, că este un susținător al subscripției publice cu ajutorul căreia statul român intenționează să cumpere opera lui Constantin Brâncuși ”Cumințenia Pământului”.
‘Țin tare mult la asta pentru că eu cred că trebuie să le luăm ‘Cumințenia înapoi. Poate că e un simbol de reîntoarcere către țara a lucrului care, altădată, ne caracteriza. Noi eram un popor — nu cel mai cuminte popor, că am fost bezmetici totdeauna — dar cu foarte multă evlavie la cumințenie. Poate că dacă aducem înapoi simbolul, ne vine și conținutul cumințeniei. Și apoi, eu nu pot să-mi las prietenii la nevoie, iar Brâncuși este prietenul meu. M-a crescut de când eram mic. Îi datorez lui Brâncuși enorm de mult și nu vreau să rămân dator bătrânului cu nimic, a spus părintele Constantin Necula.
Subscripția publică națională lansată de Ministerul Culturii pentru achiziționarea operei ‘Cumințenia Pământului se va derula până pe 30 septembrie. Statul speră să adune în acest mod 6 milioane de euro de la persoane fizice și juridice, bani la care va adăuga 5 milioane de euro pentru a strânge suma necesară cumpărării operei lui Brâncuși.
Prezent la manifestarea civică ‘Premianții fără premii, organizată de societatea civilă din Deva pentru a recompensa simbolic oamenii de valoare ai României, părintele Necula a spus că românii trebuie să fie bucuroși pentru că România este o țară frumoasă și că dacă vor cere mai mult, atunci Dumnezeu le va dărui mai mult.
‘A fi român este o demnitate, și încă una care vine de sus. Aici nu e vorba de naționalism, e vorba să ne știm valoarea. (…) Românii trebuie să dovedească tot timpul că vor mai mult și Dumnezeu le va dărui. Sunt convins că va fi așa, a spus părintele Necula