„Nu am avut cunoștință de această sesizare, însă, așa cum am procedat de fiecare dată, vom răspunde prompt tuturor solicitărilor venite din partea DNA sau de la alte instituții ale statului și vom pune la dispoziție, că și până acum, toate documentele solicitate. Din 2016 și până în prezent la nivelul Municipalității s-au primit 56 de astfel de adrese, de la DNA, Parchete sau Secții de Poliție, sesizări care au că subiect, în majoritate, acțiuni ale administrațiilor precedente. Reiterez faptul că modelul actualei administrații locale se bazează pe principiile legalității și ale transparenței, în toate domeniile de activitate, fie că este vorba despre achiziții publice sau de angajări. Primăria Municipiului București și instituțiile subordonate totalizează un număr de aproximativ 40.000 de angajați, iar recrutarea acestora s-a făcut prin concurs, potrivit legii. În cazul în care există persoane care au încălcat legea, aceastea vor răspunde pentru faptele lor. De asemenea, vă asigur că vom corectă neîncetat, inclusiv prin apelul la justiție, informațiile false și tendențioase pe care unele persoane le vehiculează, din dorința de a afecta imaginea PMB”, a transmis primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Ce spune Primăria Capitalei despre verificările DNA la Poliția Locală
Primăria Capitalei a răspuns și acuzațiilor făcute publice de Ciprian Ciucu, consilier PNL în cadrul Consiliului General al Municipiului București.
1. Utilajele de topit zăpada au fost achiziționate cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în conformitate cu legea achizițiilor publice.
Respingem categoric acuzațiile tendențioase potrivit cărora aceste utilaje au fost achiziționate cu diferențe de „zeci de mii de euro”.
În fapt, cele 12 instalații de topit zăpada au fost achiziționate prin procedură directă cu anunț în SEAP, iar prețul acestora variază între 129.000 lei – 131.500 lei, diferența dintre acestea fiind dată de achiziționarea platformei de transport sau nu (adică unele instituții au achiziționat instalația și cu platforma de transport – existența/inexistentă acestei platforme nemodificând în nici un fel condițiile de funcționare a instalațiilor). Menționăm că prețul de achiziție al instalațiilor este cel practicat pe piață autohtonă și cea internațională.
Reamintim faptul că, în anii trecuți, acțiunile de deszăpezire se desfășurau greoi, în special în perioada în care operațiunile de degajare a ‘munților de zăpadă de pe marile artere ale Capitalei necesitau închiderea unor artere sau blocarea circulației pentru încărcarea zăpezii.
Din acest motiv, s-a decis, în premieră, achiziționarea unor utilaje de topit zăpada, operațiune mult mai rapidă și mult mai puțîn costisitoare decât evacuarea în afară orașului.
În ceea ce privește achiziționarea utilajelor de către instutii subordonate Primăriei Capitalei, menționăm că, potrivit “Strategiei de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul București” aprobată prin H.C.G.M.B. nr. 82/2015, la capitolul III.3.B. Activitatea de iarnă, este prevăzută obligația întocmirii și derulării programelor de deszăpezire atât pentru operatorii de salubritate cât și pentru administratorii și prestatorii de servicii publice.
Astfel, instituțiile subordonate Municipalității, din care exemplificăm Poliția Locală, RATB, RADET etc. au obligația să își desfășoare propriile acțiuni deszăpezire, pentru care, de altfel, și-au achiziționat mai multe tipuri de utilaje sau unelte destinate acestor acțiuni. De asemenea, pentru eficientizarea programului de deszăpezire la nivelul Capitalei, aceste utilaje sunt utilizate și pentru degajarea zăpezii în zonele agromerate, piețe, marile artere etc.
2. Schema de personal a PMB nu a fost ‘umflată, ci a fost reconfigurată pentru a răspunde unor nevoi imperative de acțiune în diverse domenii.
Astfel, de la începutul mandatului Primarului General, Gabriela Firea, au fost înființate următoarele structuri față de structura organizatorică existența la preluarea mandatului:
– DIRECȚIA GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ cu un număr de 32 posturi – structura obligatorie prevăzută în O.U.G.nr. 109/2011 aprobată prin Legea 111/2016
– DIRECȚIA INTEGRITATE cu un număr de 25 posturi – necesară pentru promovarea eticii şi integritatatii în exercitarea demnitaţilor şi funcţiilor publice
– DIRECȚIA GENERALĂ INFRASTRUCTURĂ cu un număr de 20 posturi – care a preluat lucrările mari de investiții ale Municipiului București
– SERVICIUL EURO 2020 – cu un număr de 8 posturi – care implementează măsurile şi rigorile cerute de UEFA şi se asigura de respectarea garanţiilor funcţionale şi administrative luate în acest sens, în vederea desfaşurarii turneului final al Campionatului European de Fotbal în anul 2020 în condiţii optime
– BIROUL DOCUMENTE SECRETE – cu un număr de 6 posturi – care aplică standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, conform Hotarârii nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România
– DIRECȚIA RELAȚIA CU ONG, SINDICATE ȘI PATRONATE – cu un număr de 17 posturi – care dezvoltă parteneriatul strategic între autoritatea publică şi ONG-uri, sindicate şi patronate în vederea identificării şi susţinerii iniţiativelor publice şi private menite să contribuie la soluţionarea problemelor comunitaţii
– ADMINISTRATORUL PUBLIC
3. În ceea ce privește achiziția a 30 de mașini Duster de către Poliția Locală, subliniem că această procedura a fost începută în anul 2015, fiind finalizată anul trecut.
– Achiziția a fost realizată prin programul Rabla, aducându-se beneficii instituției;
– Valoarea estimată de instituție pentru achiziționarea celor 30 de mașini a fost de 2.691.999,99 lei cu TVA, iar achiziția a fost făcută la valoarea de 2.268.300 lei cu TVA, rezultând o economie la bugetul instituției de 423.699,99 lei;
– Licitația deschisă a fost realizată prin SEAP;
– Documentația a fost verificată de ANAP;
– S-a înscris un singur operator economic;
– Evaluarea ofertei s-a făcut de către comisia de evaluare.
4. În ceea ce privește achiziția de încălțăminte, precizăm că această s-a realizat prin intermediul SEAP
– Firmele au fost alese din Catalogul electronic, realizându-se selecția prin alegerea prețului cel mai mic;
– Evaluarea a fost făcută de comisia de evaluare din cadrul instituției;
– Valoarea contractului pentru 200 perechi de pantofi bărbătești vara / iarnă este de 27.370 lei cu TVA;
– Valoarea contractului pentru 156 perechi pantofi de toamna, pentru femei este de 21.348,60 lei cu TVA;
– Suma totală de achiziție a fost de 48.718,60 lei cu TVA;
– Pragul pentru cumpărări directe conform art. 7 alin. 5 din Legea 98/2016 este de 132.519,00 lei fără TVA;