Foarte activ online, pastorul a bifat sâmbătă, 17 iunie, ediția cu numărul 162 a emisiunii „De-a valma”, difuzată pe YouTube. Pustan este personajul central al emisiunii, descrisă drept una de „stiri & satiră”.
Canalul său se numește „Medievalii”.
Una dintre poveștile spuse de pastorul de 56 de ani la ultima ediție a stârnit indignare din partea unora dintre persoanele care au urmărit-o. O sesizare a ajuns și pe adresa Libertatea.
„Eu deja fierbeam”
„O venit odată o familie la noi cu o fată. Ne-o vizitat în familie, ne-am dus cu ei pe la restaurant. Nu spun din ce țară, că n-are rost”, își începe povestea Vladimir Pustan.
Spune că părinții „erau terorizați de fată, fata avea vreo 12 ani, că tot timpul mergea la poliție, suna la 112, treburi de genul ăsta”.
„Erau terminați, psihic nu mai puteau. Și au zis să ne rugăm”, continuă pastorul. Și observă că, în timp ce el discuta cu părinții, copilul arunca bucăți de pâine în părinți.
„Eu deja fierbeam, știi cum fierbe ceaiul în ibricele rusești? Ca la desenele animate, sunt taurii ăia”, explică Pustan.
„Înghețata din teniși”
Acesta continuă spunând că își scosese tenișii pentru că avea picioarele umflate, iar copilul mânca înghețată. „Ce-o făcut mă spurcățenia aia? Mi-a băgat globul de înghețată în teniși”.
„Ea se tot uita către mine și zâmbea ca o satană”, își continuă pastorul pilda. „N-am zis nimic”.
Cum s-a răzbunat?
„Dumnezeu mi-a dat o mână în chip surprinzător. Zice fata: «mă duc la baie»”. Momentul răzbunării, punctează pastorul. „Am zis: «mă duc să plătesc»”.
„Am coborât pe scări, ea atunci urca scările. Numai noi eram acolo, era la amiază, era lunea, marțea… Am apucat-o de gât, am strâns-o tare până s-o bulbucat și am ridicat-o în sus, pe perete. I-am explicat: ești mort! La noi în România, a băga înghețată în teniși, în pantofi putea să bage, tenișii sunt la noi un obiect sfânt și nu bagi înghețată. Aici îți e sfârșitul, zic. Și cu asta am terminat”, spune Pustan în timp ce partenerul său de emisiune râde.
Dacă nu schimbi comportamentul, dacă mă sună tată-tău sau maică-ta și mai spune că deja le faci probleme, vin și te tranșez bucăți. Tot la kilogram. Trebuie să înțelegi că eu pentru tine sunt moartea.
Vladimir Pustan, pastor:
După ce a amenințat-o, el povestește că i-a mai spus fetei de 12 ani: „O să văd cum te comporți față de părinți acuma. S-o dus mai potolită. Am zis, «hai să facem și-o rugăciune»”.
Părinții i-au spus că rugăciunea a funcționat
Pastorul susține și că tratamentul aplicat copilului a dat rezultate: „S-o dus acasă, mă sună după vreo lună (tatăl). Zice, «frate, Dumnezeu lucrează cu semne și minuni». Zice: «nu mai cunoști fata din ziua aceea, când v-ați rugat».
Pastorul a considerat povestea reprezentativă pentru emisiune, motiv pentru care a intitulat-o: „Înghețată în teniși”.
Cum explică pastorul: „Sunt doar un martor tăcut al dezastrului familiei”
Libertatea l-a întrebat pe Vladimir Pustan dacă nu consideră deplasat exemplul pe care l-a dat în cadrul emisiunii. A răspuns în scris. Redăm integral răspunsul pastorului:
„Acum nu consider că e corect. Atunci așa credeam. Eram jucător. Acum sunt spectator. Care vede de 10 ani cum părinții sunt decăzuți din drepturi sau duși prin pușcării pentru că și-au luat în brațe copiii, gest obscen de altfel si plin de conotații sexuale. Sau, Doamne ferește, au folosit nuiaua când copiii le-au furat verighetele și le-au dat pe țigări. Sunt doar un martor tăcut al dezastrului familiei în care ideea de autoritate e necunoscută”.
Exclus din cultul penticostal
Vladimir (Ioan) Pustan a fost revocat din slujba de pastor al Cultului Creștin Penticostal prin decizia Consiliului Bisericesc din data de 21 octombrie 2014.
„Constatându-se temeinice motivele de abateri grave şi repetate de ordin moral şi spiritual care au stat la baza suspendării temporare a lui Pustan Ioan din slujba de pastor, conform art. 39, din Statutul Cultului Creştin Penticostal, cât şi faptul că în perioada suspendării, cel în cauză nu şi-a revizuit comportamentul care a condus la suspendare conform art. 40, alin I şi a acţionat în detrimentul unităţii Cultului Creştin Penticostal din România, Consiliul Bisericesc al Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România hotărăşte în unanimitate revocarea din slujba de pastor în Cultul Creştin Penticostal a lui Pustan Ioan, fără drept de a sluji în vreo biserică penticostală aparţinând Cultului Creştin Penticostal”, se arată în decizia forului de conducere bisericesc, stiricrestine.ro.
Pustan a continuat să predice în Beiuș ca pastor independent.
Avem subiectele la matematica de la Evaluarea Nationala 2023!
Vezi rezolvarea subiectelor la mate de la Evaluarea Nationala 2023