Deputatul Stelian Ion a declarat că se întâmplă ceva de neacceptat în comisie.

”Am solicitat să se trimită către Biroul permanent o cerere de sesizare a Comisiei de la Veneţia prin care să primim aviz pe aceste legi foarte importante. Nu s-a acceptat această solicitare a noastră, deşi raportul pe MCV este foarte clar, în sensul în care trebuie să fie cerut un asemenea aviz. Am cerut amânarea discuţiilor pe aceste legi pentru că avem 600 de pagini de amendamente pe care le-am primit recent şi o discuţie serioasă nu poate avea loc într-un astfel de ritm. Modul în care s-a derulat şedinţa a fost unul care i-a determinat pe colegii noştri să părăsească şedinţa, revoltaţi de ceea ce s-a întâmplat. Noi am ales să rămânem aici, să luptăm până la capăt, să preluăm dacă este nevoie sau să susţinem poziţia CSM, care a fost pus la zid de foarte multe ori. Reprezentantul Parchetului General a părăsit această şedinţă tot în formă de protest pentru că nu sunt nişte discuţii reale care să aibă la bază nevoile esenţiale ale justiţiei”, a declarat deputatul.

Și deputatul USR George Dircă a criticat activitatea comisiei, spunând că Parlamentul se îndepărtează tot mai mult de la rolul esenţial pe care îl are – acela de a legifera.

„Practic, în acest moment ne îndepărtăm de la rolul esenţial pe care îl avem, şi anume rolul de a legifera şi căpătăm din ce în ce mai multe atribute în rolul de a cerceta. Din punctul nostru de vedere, noi nu am fost mandataţi de către alegătorii noştri să cercetăm aici în Parlament absolut nimic şi trebuie să legiferăm”, a spus Dircă.

Parlamentarii USR atrag atenția că, prin modificările aduse, „practic, în acest moment procurorii sunt limitaţi la soluţiile pe care le dau”.

„Numai în acele situaţii ei beneficiază de independenţă. În schimb, în celelalte situaţii, în celelalte acte pe care le întocmesc în dosar, aşa cum este articolul în forma prezentă, se subînţelege că ei nu mai sunt independenţi şi că ar trebui ca toate aceste acte să fie verificate de un organ ierarhic superior sau de ministru. Formularea cea mai fericită era ca în toate situaţiile prevăzute de lege ei să beneficieze de această independenţă”, a motivat Dircă.

Citește și: EXCLUSIV/ Elena Gheorghe a vorbit despre varianta de a avea al treilea copil. ”Ne vom bucura de el…”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News