Femeia este cea care a sunat la 112 îngrijorată că la ușa apartamentului fostului ei soț din Pitești nu răspunde nimeni. După ce pompierii au spart ușa, avea să vadă grozăvia care cu siguranță, o va marca toată viața: copilul și fostul ei soț nu mai erau în viață.
Alina Lăudatu, mărturisea în anul 2011, într-un interviu pentru Adevărul, că nu-i place suferinţa indiferent de locul unde o vede, că detestă negativismul şi pesimismul şi se declara adversara lor, pe faţă. Avea, atunci, doar 22 de ani, ieșise pe băncile facultății de Poliție şi nu bănuia câtă suferinţă îi va rezerva viaţa.
De atunci, Alina își dorea să lucreze în structura economică a Poliției.
„Am ales Investigarea Fraudelor pentru că mi se pare că acolo vom avea mult de furcă în viitor. În situaţia în care cifrele de afaceri cresc, creşte şi volumul banilor negri, banilor nefiscalizaţi. Este un domeniu în care infractorii sunt oameni cu o capacitate intelectuală ridicată, cărora le poţi proba cu greu vinovăţia. Cred că pentru ofiţerul de la investigarea fraudelor fiecare caz este o provocare. Este asemenea unui meci de şah în care nu vezi mutarea adversarului”, spunea, atunci, tânăra, studentă în anul III la Academia de Poliţie.
Alina Lepădatu mai spunea că dacă nu ar fi ales Investigarea Fraudelor, s-ar fi orientat către Investigarea Criminalității: „Este şi acesta un domeniu extraordinar. Bineînţeles că m-am documentat în domeniu şi pot să afirm că este un domeniu în care câştigă întotdeauna cel mai rezistent şi mai bine pregătit. Iar munca este foarte anevoioasă, de durată. Îi admir enorm pe cei care lucrează în acest compartiment (n.r. – investigaţii criminale)”, m[rturisea tânăra studentă
Citeste mai mult: adev.ro/phoalp
Sursa foto: adevarul.ro
Citește și: #Teleormanleaks. Un mail atribuit lui Ștefan Dragnea apare în dezvăluirile Rise Project: „Am și eu o datorie la un tip și nu vreau să cer lu Liviu că mă ceartă”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro