ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!
„Referitor la persoană autoincendiată, a existat o solicitare, a fost vorba despre un bărbat care și-a scos geacă și s-a incendiat. Evenimentul s-a petrecut în zona unui hotel din apropiere, nu în incinta Catedralei, iar persoana în cauză a fost condusă la o secție de poliție (Secția 17 – n.r.), unde s-a deplasat și un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale, dar preotul a refuzat transportul la spital”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfoc (ISU-BIF).
Înainte de acest moment, preotul Ciulei a stat de vorbă cu reporterii aflați la evenimentul religios, pentru a le expune nemulțumirile sale.
„Trebuie să recurg la o formă de protest – incendierea în fața Catedralei Mântuirii Neamului. Așa am de gând să fac, pentru că Biserica Ortodoxă nu este deschisă la un dialog. Este abuzivă! Sunt împotriva corupției din Biserica Ortodoxă”, a declarat preotul George Ciulei, la Antena 3, înainte să recurgă la gestul extrem.
Întrebat dacă l-a amenințat cineva, preotul a spus că a primit o înștiințare că trebuie să nu ajungă la București și să protesteze. „Se fac niște presiuni asupra mea”, acuză el.
Preotul Ciulei este nemulţumit de faptul că a fost suspendat, după 12 ani de preoţie, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie mortal, în anul 2015, fiind trimis în judecata forurilor bisericeşti (consistoriu).
Deși, la acel moment, Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Judeţean (IPJ) Constanţa-Serviciul Rutier a emis două documente care atestau faptul că preotul Ciulei George are calitatea de parte vătămată în dosarul de cercetare 3522/P/2015, cu privire la respectivul accident rutier, Arhiepiscopia Tomisului adecis suspendarea sa din preoţie.
Anul acesta, pe 16 noiembrie 2018, a aflat că a fost depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.
Preotul amenința, încă de zilele trecute, că își dă foc la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, după ce i-a transmis și o scrisoare Patriarhului Daniel, în care își explică motivele amenințărilor sale și pentru a cere o audiență. Și cum nu a primit niciun răspuns, până duminică, 25 noiembrie, a recurs la acest gest extrem.
- FOTO – Arhiva personală
Citește și …Catedrala Mântuirii Neamului în cifre. Recordurile pe care le deține. E mai înaltă decât Casa Poporului și are cel mai mare clopot din lume
FOTO&VIDEO/ Imagini de la slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului