Miercuri, 1 ianuarie, la o zi după anunțul oficial al Chinei că au apărut cazuri de “pneumonie virală de cauză necunoscută”, a început forfota în Wuhan: autoritățile au închis piața de unde ar fi migrat noua tulpină de coronavirus de la animale la oameni, iar cercetătorii din China s-au apucat să studieze virusul. Pierduserăm însă startul în cursa cu SARS-COV-2, cum avea să fie numit inamicul nostru mai târziu, arată The Guardian.
O lună și jumătate are avans noul coronavirus în fața noastră, autoritățile chineze ignorând avertismentele medicilor din Wuhan și reducându-i la tăcere pe mulți dintre cei care au avertizat asupra pericolului pe care acesta îl reprezintă.
Până la 1 ianuarie. Atunci a-nceput o cursă contra cronometru, care a antrenat oameni de știință din toată lumea în căutarea de răspunsuri. Cum a migrat noul coronavirus la oameni? Cum se răspândește și cum afectează organismul uman? Ne putem reinfecta? În cât timp vom avea un vaccin? La unele dintre ele cercetătorii au găsit răspunsul, la unele însă… încă nu.
Cercetătorii au făcut progrese uriașe, dar pentru moment insuficiente pentru a stopa pandemia.
Iată ce știm și ce rămâne deocamdată un mister în legătură cu virusul-frate cu SARS și Mers, care până acum a infectat peste 1,8 milioane de oameni pe tot globul și a ucis peste 114.000.
Cum a migrat noul coronavirus la oameni?
Oamenii de știință din toată lumea s-au pus de acord că gazda noului coronavirus este liliacul.
Liliecii au un sistem imunitar extrem de puternic. În încercarea de a-l străpunge, coronavirusurile se înmulțesc rapid și suferă mutații repetate. Acest mecanism de replicare pe fast-forward transformă micile mamifere în superrezervoare virale.
Transmise la alte animale, care nu au un răspuns imun la fel de puternic ca al liliecilor, virusurile invadează rapid organismul. Cele mai multe dovezi arată că, în cazul SARS-COV-2, intermediarul prin care virusul a ajuns de la liliac la om a fost un pangolin.
Tranziția s-a făcut de la liliac la un alt animal, iar de la acesta din urmă la om. E foarte clar. Cel mai probabil, pacientul zero a fost o persoană care a manevrat animalul infectat, într-o piață. Apoi, el a transmis mai departe altor oameni virusul. Așa a luat naștere epidemia, transformată apoi în pandemie.
Prof Edward Holmes, virusolog la Sydney University:
Cum se transmite?
Prin particulele expectorate de persoana infectată când strănută sau tușește.
Particulele virale sunt inhalate de persoane aflat în proximitate, când inspiră, iar după ce pătrund în organism, încep replicarea.
Din fericire, în cele mai multe cazuri, sistemul imunitar detectează rapid agentul patogen și pornește la atac, fabricând anticorpi.
Majoritatea cazurilor sunt ușoare și, culmea, tocmai asta face ca virusul să se răspândească atât de repede și de ușor. Fiind asimptomatici, foarte mulți oameni nu știu că contractat SARS-COV-2 și în loc să se izoleze, merg la serviciu ori la cumpărături, iar acolo infectează alte persoane.
Prof. Jonathan Ball, virusolog la Nottingham University:
Și prin simpla vorbire, arată un studiu recent, o persoană infectată poate elibera particule virale care să infecteze interlocutorul aflat în apropiere.
În schimb, cercetările derulate de Organizația Mondială a Sănătății arată că noul coronavirus nu s-ar transmite prin mâncare și ambalaje.
Vectori de transmitere pot fi însă suprafețele atinse de oameni infectați, pe care virusul rămâne activ câteva ore.
Și în aer SARS-COV-2 rezistă – și poate fi inhalat – câteva ore.
Când și de ce provoacă moartea persoanei infectate?
Majoritatea cazurilor sunt ușoare, da, însă există și situații când lucrurile o iau razna după contractarea virusului, iar deznodământul nu e unul fericit.
SARS-COV-2 poate afecta, gradual, mai multe organe.
Dacă trece din tractul respirator în plămâni, poate provoca leziuni grave la nivel pulmonar, iar pacientul ajunge la Terapie intensivă.
Iată cum sunt afectați plămânii unui bolnav de coronavirus:
Sunt 4 stadii ale bolii în forma ei severă, de la stadiul 1, când pacientul are nevoie de oxigen, la 4, când e conectat la un aparat care preia sarcina plămânilor.
Mai există varianta unui răspuns disproporționat și haotic al organismului la atacul viral: sistemul imunitar inundă plămânii cu celule menite să înlăture agentul patogen și să repare țesutul afectat, însă aceste distrug nu doar virusul și infecția provocată de acesta, ci și țesutul pulmonar sănătos.
Acest fenomen e cunoscut în lumea medicală ca “furtuna de citokine” și duce, de cele multe ori, la deces. Cercetătorii în domeniu nu au descoperit încă de ce se declanșează doar al anumite persoane.
O variantă viabilă ar fi că pacienții al căror sistem imunitar declanșează “furtuna de citokine” prezintă, la nivel celular, receptori mai sensibili la noul coronavirus decât cei care au un răspuns imunitar normal.
Ne putem reinfecta sau imunitatea dobândită în timpul bolii ne protejează pentru tot restul vieții?
Medici și oameni de știință angrenați în cercetările țintite pe imunitatea la COVID au arătat, prin numeroase studii, că majoritatea persoanelor infectate dezvoltă anticorpi.
Există însă și un procent mic de bolnavi care, după vindecare, aveau zero anticorpi pentru SARS-COV-2 în sânge.
Anticorpii generați de răspunsul imunitar al organismului ne vor proteja de o infecție viitoare, însă e puițin probabil ca această protecție să dureze toată viața.
Mike Skinner, virusolog la Imperial College London:
Cel mai probaibil, susțin majoritatea virusologilor, bariera ridicată de sistemul nostru imunitar în fața noului coronavirus va slăbi după un an, maximum doi. De aceea e nevoie de un vaccin.
Și mai rămân problema mutației. Dacă SARS-COV-2 suferă mutații, anticorpii fabricați în timpul infectării cu prima “variantă” a virusului devin inutili.
Când vom avea un vaccin?
În urmă cu trei zile, publicația Nature anunța că nu mai puțin de 78 de vaccinuri sunt în teste în laboratoare din toată lumea și alte 37 sunt în diverse stadii de dezvoltare.
Dintre acestea, unul e în prima fază de testare la Oxford University, două, la corporații de biotehnologie din SUA, iar trei, în China, în grupuri de studii conduse de oameni de știință.
În mod normal, serurile antivirale necesită teste de ani, nu de luni pentru a le fi dovedită eficiența și siguranța. În lupta cu SARS-COV-2, însă, nu avem ani la dispoziție. Este motivul pentru care o serie de cercetători au propus grăbirea procesului, cu orice risc.
Asta înseamnă să fie sărită faza testării pe animale și să se treacă direct la testarea umană, chiar dacă asta pune în pericol voluntari implicați în cercetare. Voluntari care trebuie să fie tineri și sănătoși.
Nu e o procedură lipsită de riscuri, însă ar grăbi obținerea vaccinului cu câteva luni. Voluntarii vor fi monitorizați îndeaproape, iar dacă apar probleme, le asigurăm cea mai bună îngrijire și tratamente de ultimă oră.
Nir Eyal, profesor de bioetică la Rutgers University:
Eyal crede că merită sacrificarea câtorva pentru binele celor mulți.
Să nu uităm care e miza: un vaccin care ar salva milioane de vieți.
Nir Eyal, profesor de bioetică la Rutgers University:
Prof. Adam Finn de la Bristol University nu e însă convins că e bine să se recurgă la această variantă – punerea în pericol a vieților unor tineri – chiar dacă e pentru o cauză nobilă.
Tinerii s-ar putea grăbi să se ofere voluntari, din dorința de a ajuta, fără a ști că și-ar putea semna astfel condamnarea la moarte. Virusul acesta a dovedit că nu face diferențe și că poate ucide persoane tinere și în perfectă stare de sănătate.
Prof. Adam Finn de la Bristol University:
Foto: EPA, Hepta