ComenteazăExistă o vorbă de duh în popor: “Năravul din fire n-are lecuire!“. Aceasta se potrivește perfect cu caracteristicile unor anomalii psihologice persistente. Este vorba de tipare de atitudine, gândire și comportament numite tulburări de personalitate.
Toți am interacționat cu persoane geloase, impulsive, suspicioase, sfidătoare, perfecționiste, egoiste, antisociale, anxioase sau distante. Pare că orice ai face și oricum te-ai raporta la ei, acești oameni nu se pot schimba. Deși încearcă să o facă, schimbarea ține o vreme, apoi ei revin la vechiul mod de gândire și de comportament.
Tulburările de personalitate nu sunt boli în sine. Nu au un debut clar, o perioadă de manifestare a caracteristicilor și apoi o vindecare prin tratament. Ele reprezintă o serie de comportamente caracterizate de rigiditate și o deviație majoră de la normele acceptate social. Este vorba de tiparul după care o persoană reacționează în fața unui eveniment sau ca răspuns la acțiunea altei persoane. Despre acești oameni se spune că “Nu îi scoți din ale lor” tocmai pentru că dau senzația că nu se vor schimba niciodată și nici nu sunt conștienți de modul în care comportamentul lor disfuncțional îi afectează pe cei din jur.
Ce sunt tulburările de personalitate și cum se tratează: «Reprezintă manifestări împinse la extrem ale unor comportamente»
Tulburările de personalitate au tendința de a se manifesta încă din copilărie și persistă toată viața. Ele reprezintă manifestări împinse la extrem ale unor comportamente și viziuni despre viață care, dacă ar fi moderate, ar putea intra în sfera normalului. Oamenii cu tulburări de personalitate pot avea o funcționalitate socială bună, loc de muncă, prieteni, însă dau impresia de oameni dificili, inflexibili, rigizi și “cu ochelari de cal”, pentru că nu văd decât într-o direcție.
Manualele de diagnostic oferă o clasificare a tulburărilor de personalitate în 3 grupe autonome (Excentricitate-bizarerie, Emoționalitate-dramatism, Anxietate-inhibiție) și o grupă mixtă de tulburări non-specifice.
- Grupa Excentricitate-bizarerie conține tulburarările de personalitate paranoidă, schizoidă și schizotipală.
- Grupa Emoționalitate-dramatism conține tulburările de personalitate antisocială, narcisică, histrionică și marginală (borderline).
- Grupa Anxietate-inhibiție conține tulburările de personalitate evitantă, dependentă, obsesiv-compulsivă
- Grupa mixtă conține tulburările de personalitate pasiv-agresivă, depresivă, sadică. Unii autori din domeniu adaugă aici și tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD).
Iată principalele caracteristici ale fiecărei tulburări de personalitate
1. Tulburarea de personalitate paranoidă
Oamenii cu această tulburare de personalitate dau dovadă de suspiciune și neîncredere împinse la extrem. Se simt mereu prost tratați și nu au nici măcar minimum de încredere în alte persoane, pe care le consideră surse de răutate sau pericol. Caută tot timpul motive ascunse, li se pare că sunt în permanență insultați, atacați și etichetează drept lipsă de respect fapte sau evenimente care nu au nici o legătură cu persoana lor. Mottoul lor este “Să nu ai niciodată încredere în nimeni!” și interpretează acțiunile altor persoane ca fiind întreprinse intenționat cu scopul de a-i denigra. În popor se numește “mania persecuției”.
În viața de cuplu, aceștia sunt suspicioși și geloși fără motiv. Tratamentul este dificil, pentru că sunt suspicioși și față de psihologi sau medici. Se recomandă inițial psihoterapia, iar în cazuri extreme, medicație recomandată și prescrisă de psihiatru.
2. Tulburarea de personalitate schizoidă
Schizoidul de teme de faptul că ceilalți îi vor invada teritoriul. Evită implicarea sau intimitatea și pare mereu indiferent și inhibat emoțional. Este o detașare exagerată de contactul social. Își limitează experiențele de viață, prin pasivitatea de care dă dovadă. Nu se exprimă emoțional, pur și simplu vrea să fie singur. Schizoizii sunt oameni care visează cu ochii deschiși. Nu reacționează nici când sunt lăudați, nici când sunt criticați, ci manifestă o detașare de tot ce este în jurul lor. Această tulburare are multe caracteristici similare cu Sindromul Asperger, din spectrul autist, în care interacțiunea socială este practic imposibilă, iar factorul de echilibru este rutina. Tratamentul acestei tulburări de personalitate este similar unei boli cronice, când sociofobia devine extremă. Psihoterapia ajută mult.
3. Tulburarea de personalitate schizotipală
Acești oameni au convingerea fermă că posedă însușiri rare, mistice sau magice. Sunt dependenți de superstiții, premoniții, interpretări, atribuiri. Își arogă forțe paranormale, convingeri care au la bază o gândire magică. Spre deosebire de schizofrenie, in cazul tulburării de personalitate schizotipală se pierde legatura cu realitatea parțial, nu total. Este însă de multe ori un precursor al schizofreniei paranoide, care necesită tratament psihiatric de specialitate. Acest tratament este mai mult simptomatic decât curativ. Cu alte cuvinte, se poate trata manifestarea de moment, dar boala în sine nu trece.
4. Tulburarea de personalitate antisocială
Se caracterizază printr-o lipsa totală de respect față de drepturile altor persoane și printr-o rezistență totală la orice regulă socială. Sunt persoane înclinate spre a-i exploata pe cei din jur în folosul propriu. Nu au respect nici față de lege, de aceea sunt persoane predispuse la infracțiuni. Mint, fură, sfidează, simulează, disimulează și cred despre ceilalți că sunt slabi și trebuie să fie mereu la discreția lor. Au o conduită arogantă, disprețuitoare, lipsită de regret sau sentimente de etică. Această tulburare de personalitate are la bază complexul de superioritate. De cele mai multe ori, “tratamentul” este reprezentat de intrarea la închisoare. Discuția cu un psiholog este dificilă, pentru că antisocialul consideră psihoterapia o pierdere de timp. În cazuri extreme, medicul psihiatru prescrie medicație specifică.
5. Tulburarea de personalitate narcisică
Cei care suferă de această tulburare au o nevoie extremă să fie admirați, idealizează propria persoană și își atribuie o importanță uriașă, care, pe criterii reale, nu este justificată. Își exagerează reușitele și talentele și solicită un tratament preferențial din partea altor oameni. Se observă o aviditate pentru titluri, demnități, situații, onoruri, ranguri, poziții sociale și materiale. Folosesc tot felul de instrumente (mașini scumpe, lanțuri de aur etc.) pentru a atrage atenția și admirația. Această tulburare de personalitate are la bază egocentrismul – plasarea propriului eu în centrul universului, ca și cum planetele s-ar învârti în jurul său. Narcisiștii au dificultăți în legarea prieteniilor, pentru că sunt convinși că nimeni nu merită atenția lor. Ca tratament, psihoterapia dă cele mai bune rezultate.
6. Tulburarea de personalitate histrionică
Se caracterizează prin manifestări teatrale, demonstrative, cei care suferă de această tulburare se victimizează, exagerează suferințele prin care au trecut și caută mereu pe cineva căruia să li se plângă pentru cât de grea e viața. Cuceresc, dacă au ocazia, cât mai mulți parteneri, pe care apoi îi părăsesc pentru alții. Această tulburare de personalitate este specifică femeilor, dar pot fi afectați și bărbații. Comunicarea unei astfel de persoane este dramatizată, gesturile corporale sunt uneori disproporționate.
La începuturile psihanalizei ca știință, această afecțiune purta numele de isterie. Denumirea a fost dată de medicul grec Hipocrate și vine de la Hystera, care înseamnă uter. În zilele noastre, isteria si tulburarea de personalitate histrionică au diagnostice separate, fiind diferențiate de intensitatea simptomelor. Psihoterapia oferă un tratament eficient, precum în cazul Annei O. (pe numele ei adevărat Betha Pappenheim), prima pacientă cu isterie a lui Josef Breuer, mentorul lui Sigmund Freud .
7. Tulburarea de personalitate marginală (Bordeline)
Se caracterizează printr-o instabilitate extremă a dispoziției, a relațiilor cu oamenii și imaginii de sine. E vorba de un comportament imprevizibil, cu reacții de mânie și furie îndreptate atât împotriva celorlalți, cât și împotriva propriei persoane. Bolnavii sunt mereu puși pe revoltă și conflict. Comportamentul este unul impulsiv, irațional, care duce la certuri frecvente fără motiv real. Este o tulburare de personalitate asociată cu abuzul de alcool și consumul de substanțe halucinogene. Tratamentul constă în psihoterapie asociată cu medicație de specialitate.
8. Tulburarea de personalitate evitantă
Este o tulburare de personalitate caracterizată de anxietate, o frică fără motiv față de oameni străini sau situații necunoscute. Este vorba de oameni foarte sensibili la critici, la remarci nefavorabile, care sunt jenați când participă la interacțiuni sociale, evită vorbitul în public și nu își asumă nici un fel de risc. Teama de a fi ridiculizați sau respinși îi face să fie foarte prudenți și de multe ori evită chiar să salute alți oameni (acest gest este interpretat greșit de ceilalți drept tendință de superioritate, dar nu este decât teamă de interacțiune). Tulburarea în cauză are la bază sociofobia, adică teama de interacțiuni sociale cu oameni străini. Cauzele sunt genetice, transmise ereditar, dar acest comportament evitant poate fi și unul învățat în copilărie, când unui om i s-a insuflat teama de străini. Tratamentul constă într-o desensibilizare a sociofobiei prin consiliere psihologică și cu ajutorul metodei “încercare și eroare”, prin care pacientul este pus deliberat în situații sociale stresante – discursuri publice, interacțiuni diverse – tocmai pentru a i se disipa, în timp, teama de ele.
9. Tulburarea de personalitate dependentă
Aceste persoane au o nevoie exagerată de protecție, ajutor și încurajare. Sunt oameni care au o teamă permanentă că vor fi abandonați, de aceea se agață de ceilalți, sunt uneori umili ori supuși, lipsiți de inițiativă sau de responsabilitate. Au o autostimă redusă, fac mari sacrificii, se tem de singurătate și lasă orice urmă de decizie sau control în mâinile altor oameni. Tratamentul constă în ceea ce se numește “antrenament asertiv”, o consiliere psihologică axată pe încurajarea unui comportament mai hotărât, responsbilizator, cu luare de inițiative și decizii.
10. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă
Este axată pe o tendință extremă de perfecțiune și ordine rigidă. Nu este acceptat nici un fel de compromis, standardele sunt irațional de înalte și nejustificate. Exigența este foarte mare atât față de alții, cât și față de propria persoană. Unii merg până la fanatism în menținerea unei stabilități atitudiale. Este afecțiunea celor care caută cu lupa scamele pe covor și nu pot dormi noaptea dacă nu au luat-o și pe cea mai mică. Sunt oameni axați pe detalii foarte fine, iar când acest comportament este extrem, cei din jur sunt secați de energie. Pacienții obsesiv-compulsivi nu sunt oameni de echipă, pentru că observă imediat cel mai mic defect al membrilor echipei, iar acest lucru îi demotivează. Din fericire, e tulburarea de personalitate cu cele mai mari șanse de ameliorare. Tratamentul este unul axat pe consiliere psihologică, pe fond de conștientizare a caracteristicilor obsesiilor și compulsiilor.
11. Tulburarea de personalitate pasiv-agresivă
Avem de-a face cu o interiorizare a nemulțumirilor, frustrărilor și supărărilor. Aceste interiorizări sunt ca niste înmagazinări de energie negativă. Detensionarea constă în resentimente tardive, iritabilitate, cinism sau invidie, care nu ies la iveală imediat, ci în timp. Sunt personalități implozive, care țin totul în ele, iar asta generează un stres major, de care doar ele sunt conștiente. Sunt oameni care iubesc în taină și nu mărturisesc niciodată iubirea lor, care urăsc tot în taină, care au visuri neștiute de nimeni. Toate aceste “secrete” personale determină o agresivitate interioară – de aceea se numește pasiv-agresivă, pentru că aparentul calm al persoanei ascunde un vulcan de trăiri nemărturisite. Tratamentul psihologic se axează pe detensionarea treptată și catharsis. Catharsisul este eliberarea emoțională de poverile afective pe care un om le înmagazinează.
12. Tulburarea de personalitate depresivă
Este specifică oamenilor care sunt triști, nefericiți, pesimiști chiar și în momentele când nimic nu justifică această stare. Din punct de vedere obiectiv, ei ar avea motive de bucurie, și totuși, sunt dominați de pareri de rău și neîncredere. Este un mod de viață axat pe pesimism. Partea bună este că acești oameni sunt mai puțini susceptibili să intre într-o depresie severă chiar și în sezonul rece, când aceste tulburări se înmulțesc simțitor, tocmai pentru că nu au așteptări mari de la viață de la bun început. Toată viața lor este o depresie suportabilă de lungă durată. Tratamentul care dă cele mai bune rezultate este cel al consilierii psihologice axate pe conștientizarea lucrurilor pozitive din viață.
13. Tulburarea de personalitate sadică
Atitudinea crudă, lipsită de empatie stă la baza acestei tulburări de personalitate. Bolnavii nu simt compasiune, nu conștientizează durerea sau suferința altor persoane. Sunt înclinați să chinuie animale – în copilărie, le rupeau capul muștelor – și se poartă urât deliberat cu partenerii de viață tocmai pentru a-i pedepsi pe termen lung, pentru că le produce plăcere acest mod de raportare. Au mereu tendințe punitive, ca și cum ar vrea să aplice pedepse oricui și oricând. Această tulburare de personalitate se deosebește de Sadomasochismul sexual prin faptul că atitudinea crudă și nemiloasă nu se reduce la sex, ci este prezentă în multe aspecte ale vieții. Tratamentul constă în ceea ce psihologii numesc “antrenament empatic” – dezvoltarea capacității de a te transpune în pielea altor oameni, de a simți ce simt ei, de a recunoaște trăirile unei persoane, chiar dacă ea nu le manifestă explicit.
14. Tulburarea hiperkinetică (sau hiperactivă) cu deficit de atenție (ADHD)
Conform DSM IV, ADHD este inclusă în categoria tulburărilor mintale neurobiologice, nu de personalitate, deși au existat mereu dezbateri și păreri pro și contra includerii ei în și rândul tulburărilor de personalitate. Este o tulburare întâlnită în special la copii, dar care se poate extinde și în viața adultă. Este caracterizată de faptul că subiectul nu își poate concentra atenția asupra unei sarcini ori asupra unui scop concret. Este distrat, nu sesizează detalii, uită repede, se plictisește imediat, dă senzația că nu te ascultă când vorbești cu el, este incapabil să lucreze în echipă. Debutează în jurul vârstei școlare de 7 ani, iar DSM sugerează o observație atentă a pacientului, de minimum 6 luni, înaintea diagnosticării. La adulți, ADHD se caracterizează prin incapacitatea de a asculta, de a lega conversații, de a menține relații tocmai din cauza plictiselii rapide. Acești oameni caută insistent alți parteneri, alte situații de viață, punând accent pe căutarea în sine, nu pe stabilirea unei legături trainice cu oamenii. Nu-și pot păstra un loc de muncă, pentru că dau senzația că sunt neserioși. Sunt în permanență în căutare de nou, de altceva, de diversitate și nu conferă atenție de lungă durată oamenilor din jur. Este o tulburare întâlnită mai des la bărbați.
Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea