Spre deosebire de Crăciun, pentru Paște nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este sătul, iar Paștele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paștilor, este aceea de a-și primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămașă nouă, cusută în mod special, iar bărbații măcar o pălărie nouă, potrivit crestinortodox.ro.
Tradiţia spune că sâmbătă seară fiecare gospodină își pregătește cu grijă coșul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfințire. În el așterne un ștergar curat și așează o lumânare albă, apoi ouă roșii, pască, cozonac,ouă încondeiate, o bucată de slănină, mușchi de porc, șuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roșie fiartă, sare, câțiva căței de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau barbanoc), cârnați, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ștergar pe care îl are gospodina, semn de prețuire a sărbătorii pascale, dar și de mândrie personală.
 

Urmărește-ne pe Google News