Prea multe grasimi, zaharuri ori prea multe mese. Conform unui studiu recent, copiii foarte mici sunt hraniti prost, ceea ce duce la instalarea unor obiceiuri alimentare incorecte si a obezitatii.

53% din copiii intre 13 si 18 luni mananca aproape aceleasi alimente ca si adultii. A cui este vina? Pedopsihiatrul francez Marie-France Le Heuzey spune ca vina o poarta “societatea de performanta”. La aceasta se adauga lipsa de limite impuse de parinti.

“Parintii se gandesc ca ajuta la crestere. De fapt, se intampla invers, pentru ca excesul de proteine suprasolicita rinichii bebelusului. Caloriile sunt utilizate pentru eliminarea acestor proteine, si nu pentru crestere”, a explicat medicul Catherine Romain, pediatru la un spital din Paris. Carnea si mai ales jambonul si ouale sunt foarte grase, confera repede un sentiment de satietate, ceea ce face ca bebelusul sa nu mai aiba pofta sa manance legume.

Pana la 4 ani, creierul isi dubleaza volumul si atinge aproape marimea celui de adult. Pentru ca acest organ sa se dezvolte este nevoie de lipide. Pentru crestere, bebelusii au nevoie de fier.

În ceea ce priveste lactatele, copiii trebuie sa consume zilnic 500 ml de lapte. “Optati pentru lapte de crestere, bogat in fier si acizi grasi esentiali, benefici pentru formarea creierului. Multa lume trece prea repede la laptele de vaca, mai economic, dar mai sarac in principii nutritive”, subliniaza pediatrul. În schimb, puteti sa le propuneti branzeturi mai grase, moi, pentru ca in aceasta perioada copiii sunt curiosi. Aceste tipuri de branza “nu sunt precum carnea”, a spus pediatrul.

În ceea ce priveste carnea, se recomanda o cantitate de 30 g zilnic. Omletele gatite dintr-o jumatate de ou sunt suficiente.

Lasati-i sa descopere legumele, cu exceptia unora mai putin digerabile, precum mazare, fasole boabe sau linte. Alaturi de o leguma cunoscuta, asezati una noua. Evitati sa faceti exces de sare si de ketchup. Evitati gustarile multe dintre mese. Din cand in cand, puteti sa-l serviti cu o felie de pizza, dar acest aliment nu trebuie sa devina cotidian.

 
 

Urmărește-ne pe Google News