Cursul
euro tocmai a atins un nou record istoric, fiind cotat la 4,8768 lei. Pentru
cei mai mulți schimbarea nu contează – până la urmă creșterea s-a întâmplat
abia la a treia cifră de după virgulă. Lucrul pe care nu multă lume îl observă
este că în astfel de momente crește mai mult decât de obicei și diferența
dintre vânzare și cumpărare.
Astfel,
de exemplu, cei care au avut ghinionul să contracteze un credit ipotecar în lei
pentru o achiziție negociată anul trecut în euro, trebuie acum
să scoată bani în plus din propriul buzunar. În cazul unui credit de 100.000 de
euro, chiar și 5 bani diferență la cumpărare înseamnă 5.000 de lei, adică
vreo două rate lunare.
Fie
că ești în situația să faci schimburi valutare mari, fie că ele sunt mici dar
dese, diferențele contează și se adună. Iată câteva lucruri pe care ar trebui
să le
știi.
La bancă…
Pentru
sume mici sau medii, schimbul la casieria băncii este rar avantajos. Lucrurile
se schimbă însă în două situații:
În
cazul sumelor mari – începând de obicei de la 10-20 de mii de euro – cursul
devine „negociabil”, în sensul că banca poate să execute în trezorerie un ordin
de cumpărare sau vânzare în numele tău, care se va efectua la un curs foarte
apropiat de cotația interbancară a momentului și deci de cursul oficial anunțat
de BNR, plus o marjă cu atât mai mică cu cât mai mare este suma. În situația
descrisă la începutul articolului, primul lucru pe care ar trebui să îl faci
este să îi ceri băncii o astfel de conversie, care îți poate salva cele două
rate diferență sau chiar mai mult.
De
asemenea, pot exista niveluri preferențiale de curs pentru schimburile făcute
online, între conturi; atenție însă dacă există plafoane și ce se întâmplă după
„consumarea” lor.
La casa de schimb…
Dacă
preferi să schimbi banii cash, la o casă de schimb valutar clasică, asumându-ți eventualele riscuri care decurg de aici, din nou este bine să ții cont de
câteva lucruri.
Casele
de schimb valutar „competitive” afișează cursuri cu marje de ordinul a doar
unu-doi bani față de cursul oficial. Însă, în funcție de locație, competiție
și rulaj, la unele case marjele pot fi de-a dreptul amețitoare așa că mare
atenție la valorile exacte înainte de-a schimba.
Chiar
dacă nu ai vreun alt reper, este destul să te uiți la diferența dintre vânzare
și cumpărare – dacă este de ordinul a doi-trei bani, înseamnă că vorbim de un
curs avantajos.
Această
regulă are însă și o nuanță care în unele cazuri devine foarte importantă. În
funcție de rulajul de moment, o casă de schimb poate alege un curs care să nu mai
orbiteze în jurul referinței BNR. De exemplu, dacă are la dispoziție mulți lei
și puțini euro, la un curs oficial de 4,87 casa poate decide să cumpere euro cu
4,88 de lei și să îi vândă cu 4,9 lei. Pentru cei care au de vândut euro,
oportunitatea este excelentă, însă cei care au de cumpărat poate că găseau în altă parte mai
ieftin.
De asemenea, multe
case de schimb sunt la rândul lor dispuse să negocieze, până la punctul
(reprezentat de cursul oficial) în care
nu mai obțin nici un profit dar se mulțumesc cu rulajul.
Pe card…
Metoda
cu cele mai puține bătăi de cap este „schimbul” pe card, adică plata
cu cardul în lei indiferent de moneda solicitată. Atunci când metoda este
folosită cu mare atenție, costurile rămân în limite rezonabile. Atenție, însă, că
dacă nu aveți grijă de lucrurile de mai jos costurile pot escalada ușor, chiar
și până la peste 10% din valoarea tranzacției.
Primul
lucru pe care trebuie să-l verifici cu banca sau cu fintech-ul de unde ai
cardul este dacă schimbul se execută la cursul emitentului (Visa/Mastercard),
care este în general rezonabil sau la cursul băncii, care este cel mai adesea
mai dezavantajos. În cea de-a doua situație, este de preferat să ai și un card
în valută și să faci transferurile în cont.
La
cumpărăturile online, alege ca moneda debitată să fie cea în care este
denominat cardul, pentru că orice altă situație poate duce la încă o etapă de
schimb, inutilă dar costisitoare. Același lucru este valabil atunci când
retragi bani de la bancomat: dacă ți se oferă opțiunea de a „accepta
conversia”, refuză! Schimbul și eliberarea de numerar se vor întâmpla oricum,
dar la un curs pe care îl știi deja nu la unul care te-ar putea surprinde.
Singura situație care ar trebui să fie sigură din acest punct de vedere este
plata cu cardul în magazin.
Mai multe despre cum să nu-ți risipești valuta de pe card poți citi în articolul Cinci trucuri pentru a economisi bani atunci când plătești cu cardul în străinătate
Înscrie-te și tu la cursurile de educație financiară de la Școala de Bani!