Puţin peste 6,2 milioane de români erau înscrişi, la finalul anului trecut, în sistemul de pensii private obligatorii, sau aşa-zisul Pilon II, dar bani intră lună de lună doar pentru 3,19 milioane, potrivit ASF. Asta înseamnă că angajatorii a 2 din 4 salariaţi înscrişi în sistem nu plătesc efectiv contribuţiile care ar trebui să le asigure oamenilor un trai decent la bătrâneţe. Explicaţia: titularii lor sunt în şomaj, lucrează la negru sau sunt plecaţi din ţară. Cealaltă jumătate dintre participanţii la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au acumulat în cont, în medie, vreo 4.479 de lei (aproximativ 1.000 de euro) fiecare, de la startul sistemului (mai 2008). Pilonul II e obligatoriu pentru persoanele până în 35 de ani, şi opţional pentru cei cu vârste între 35 şi 45 de ani. Ce trebuie să știi despre pensia privată obligatorie? Câți bani ai în contul din Pilonul IIContribuţiile se plătesc pe toată perioada în care persoana are calitatea de contribuabil în sistemul public. Pensia privată obligatorie presupune direcţionarea unei cote din contribuţia personală de asigurări sociale (plătită lunar în sistemul public), către fonduri de pensii administrate privat. Altfel spus, Pilonul II nu te costă nici un leu în plus.
Ce se întâmplă cu banii intraţi în fondurile de pensii
Totul funcţionează comparativ cu un sistem bancar. Adică, pensia aceasta este de fapt un depozit pe care fondul îl investeşte într-o anumită proporţie ca să înmulţească banii. Aşa se face că un contributor o să primească, atunci când iese la pensie, atâţia bani câţi a cotizat, plus randamentul pe care a fost în stare fondul să-l producă. Dacă salariatul observă că fondul la care a aderat are randamente scăzute, se poate muta în orice moment la alt fond, cu randamente mai mari. Totuşi, acest lucru generează anumite costuri, care ajung până la 5% din valoarea contului acumulat şi care scad în funcţie de vechimea contului. Fondurile de pensii au avut o rată medie de rentabilitate de 9,8% în ultimii doi ani, acesta fiind şi indicatorul pentru profitul pensiei. Poate părea mic, însă este o creştere bună, având în vedere că e generată de plasamente cu risc scăzut.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 8 decembrie 2024. Fecioara câștigă bani, noroc și o șansă unică pentru alte două zodii
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 8 decembrie 2024. Fecioara câștigă bani, noroc și o șansă unică pentru alte două zodii
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI