Conform Codului Civil, contractul constituie legea părţilor, deci nu este un act unilateral, ci se poate negocia. Semnarea unui astfel de document de furnizare de utilităţi ori de servicii sau de angajare fără a-l citi cu atenţie în prealabil poate duce la apariţia unor probleme mai târziu. Astfel, vă puteţi trezi, în mod aparent inexplicabil, cu mai puţini bani în cont, cu un alt serviciu decât vă doreaţi sau veţi fi puşi în imposibilitatea de a rezilia contractul. Iată la ce trebuie să fiţi atenţi pentru a nu fi păgubiţi.
Înainte de a încheia contracte de furnizare de servicii sau de utilităţi trebuie să:
– citiţi cu atenţie clauzele incluse în contract;
– solicitaţi cât mai multe explicaţii pentru ceea ce nu înţelegeţi;
– fiţi atenţi la valoarea maximă a penalităţilor care pot fi percepute;
– căutaţi data de la care penalităţile încep să se aplice;
– verificaţi după cât timp de la neplata facturilor scadente poate fi întreruptă furnizarea serviciului respectiv;
– cereţi băncii un grafic de rambursare şi un exemplar înainte de semnarea unui contract de credit. Luaţi acasă aceste acte şi studiaţi-le. Pentru mai multă siguranţă, puteţi cere şi părerea unui consilier de credite;
– acordaţi mare atenţie comisioanelor percepute pentru diverse servicii.
Multe clauze din contracte pot fi modificate dacă negociaţi cu banca ori cu furnizorul de utilităţi sau de servicii. Astfel, pot fi schimbate aspecte precum: dobânda, perioada creditului, comisionul de rambursare anticipată, penalităţile, după caz.
Unde puteţi face sesizări
În cazul în care apreciaţi că au fost încălcate clauzele contractului de servicii şi de utilităţi pe care l-aţi semnat, vă puteţi adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Adresa: bd. Aviatorilor nr.72, sector 1. Telefon: 0372.131.951. Puteţi sesiza şi instanţa de judecată.