Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care sunt paşii pe care trebuie să-i urmaţi ca să vă debranşaţi:
– Primul pas este debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, care este al asociaţiei, şi nu al furnizorului.
– Legea energiei termice nr. 325/2006, la articolul 30, alineatul 1, impune următoarele condiţii: acordul scris al asociaţiei de proprietari. În acest scop, asociaţia va hotărî, o singură dată, printr-o adunare generală, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarii care doresc să se debranşeze de la instalaţia de căldură a blocului astfel încât interesele celorlalţi locatari să nu fie afectate.
Este nevoie de acordul vecinilor
– Acordul vecinilor de apartament (sus, jos, stânga, dreapta).
– Anunţarea, în scris, a furnizorului local de căldură înainte cu 30 de zile.
– Condiţiile pe care le poate impune asociaţia şi, în special, vecinii de apartament sunt: realizarea unei surse proprii de încălzire şi prepararea apei calde cu instalaţii şi cu echipamente reglementate legal, conform I.S.C.I.R.
– Contorizare proprie pentru consumul de gaze naturale şi pentru apa rece. Furnizorul de gaze cere acordul asociaţiei de proprietari pentru utilizarea spaţiilor comune atunci când se va monta noua conductă.
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
– Prin cererea aprobată, asociaţia şi vecinii nu îşi asumă nici o responsabilitate cu privire la lucrările care se execută (conducta de alimentare cu gaze naturale şi instalaţia de încălzire a apartamentului care se debranşează). Responsabilitatea revine executantului lucrării.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Cât a cheltuit un român la un restaurant din Ucraina. Acesta a rămas uimit când a văzut prețurile
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor