Nicolae Ciucă și-a depus marți dimineață mandatul de premier, în jurul orei 9.00. El a transmis o scrisoare în acest sens către preşedintele Klaus Iohannis, care l-a desemnat premier pe 21 octombrie, şi către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, care au anulat programul audierilor de astăzi și al votului din plen programat pentru miercuri.

În aceste condiții, se va relua procedura care a avut loc după ce, pe 20 octombrie, Guvernul propus de Dacian Cioloș a picat votul din Parlament.

Astfel, președintele Klaus Iohannis va chema din nou partidele politice la negocieri, urmând ca la final să desemneze din nou un premier. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să depună în Parlament programul de Guvernare și lista cu miniștri, urmând ca apoi să aibă loc și votul de învestitură.

Negocieri cu toate partidele, mai puțin cu AUR

Liberalii au declarat luni seară, prin vocea președintelui Florin Cîțu, că „PNL va lua o decizie pentru propunerea de premier”, fără însă să detalieze.

Nicolae Ciucă ar putea să rămână în continuare varianta PNL, au spus surse participante la ședința de luni pentru Libertatea. Adică să fie din nou desemnat premier de Klaus Iohannis, dar de data aceasta să aibă alt mandat de negociere, unul flexibil.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

În Biroul Executiv de luni seară al Partidului Național Liberal s-a discutat și despre această flexibilizare a mandatului – PNL va putea purta negocieri cu toate partidele politice, mai puțin cu AUR. Acest lucru înseamnă că PNL se poate îndrepta inclusiv către varianta formării unei majorități cu PSD.

PSD nu a transmis o poziție oficială după ce Nicolae Ciucă a anunțat că își va depune mandatul. Potrivit unor surse politice, Florin Cîțu l-a sunat, după ședința liberalilor, pe Marcel Ciolacu, iar cei doi au convenit că zilele următoare vor purta negocieri pentru un nou Cabinet.

USR, partidul condus de Dacian Cioloș, a transmis că „soluția este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR”. Iar Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a detaliat pentru Libertatea că „trebuie să vedem mai întâi cum ar arăta o nouă coaliție”, înainte ca partidul să decidă dacă vine la Cotroceni cu o propunere de premier.

Ce spune Constituția României

Conform Constituției, „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Astfel, după ce vor avea loc consultări cu partidele politice, președintele Klaus Iohannis va anunța pe cine propune ca premier. Va fi a treia nominalizare, după ce Guvernul Dacian Cioloș a picat votul din Parlament, iar Nicolae Ciucă a anunțat că își depune mandatul, Guvernul său nemaiajungând la vot în Parlament.

După desemnare, candidatul pentru funcţia de premier are termen 10 zile să vină în Parlament cu noul Guvern și cu programul de guvernare.

Constituția mai prevede că președintele poate, dar nu este obligat, să dizolve Parlamentul, după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

În acest moment, din cele două nominalizări făcute, doar guvernul Cioloș a picat votul din Parlament, Nicolae Ciucă renunțând să mai meargă la audieri și ulterior la vot.

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI