Convenţia democraţilor este programată la Chicago de luni, 19 august, până joi, 22 august. Biden a câştigat alegerile primare, ceea ce înseamnă că delegaţii care reprezintă fiecare stat la convenţie s-au angajat să voteze pentru el. Ei vor putea vota acum pentru un alt candidat, notează sursa citată.

Pentru prima dată de la Lyndon Baines Johnson în 1968, un preşedinte american în exerciţiu renunţă la campania de realegere. LBJ nu a putut depăşi impopularitatea profundă din cauza războiului din Vietnam.

Vârsta, prestaţia ezitantă şi incoerentă în dezbaterea cu Donald Trump l-au făcut pe Joe Biden să ajungă la această decizie. Un sezon prezidenţial care a fost deja marcat de multe premiere istorice plonjează în necunoscut. Democraţii trebuie să planifice o cale de urmat, sub lumina dură a presiunii publice şi cu presiunea timpului până la alegerile din noiembrie.

Consecinţele unui eşec sunt revenirea lui Trump la Casa Albă, o perspectivă care ar fi fost de neconceput pentru democraţi atunci când a început preşedinţia lui Biden. În timpul discursului său de inaugurare de acum trei ani şi jumătate, Biden a promis să vindece rănile Americii şi să îndepărteze naţiunea de divizarea preşedinţiei Trump.

El şi-a anunţat sfârşitul carierei politice în condiţiile în care aceste diviziuni sunt mai adânci ca niciodată şi cu un partid pe care l-a condus în criză, notează BBC.

Preşedintele american Joe Biden și-a declarat susţinerea pentru vicepreședinta SUA Kamala Harris, pe care o consideră cea mai potrivită persoană să candideze contra lui Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News