Maia Sandu a încheiat duminică seară cercul unor victorii electorale și politice răsunătoare, cu atât mai mult cu cât acestea au fost obținute împotriva sistemului din Republica Moldova și a unei prese în general ostile. După ce Sandu a câștigat anul trecut președinția, iar anul acesta a reușit să dizolve parlamentul, în ciuda voinței socialiștilor, Partidul Acțiune și Solidaritate, fondat de ea, a reușit să câștige acum alegerile parlamentare anticipate de duminică, obținând un scor neașteptat de bun, suficient pentru formarea unei majorități și a guvernului.

„Vorbim despre un scor istoric, având în vedere că este pentru prima dată când în Republica Moldova, un partid pro-european, un partid de dreapta obține un astfel de scor, o majoritate, fără a fi nevoit să facă coaliții în parlament. Mulți analiști politici consideră scorul PAS drept unul istoric”, spune Vitalie Călugăreanu, jurnalist Deutsche Welle.

„Cred că nici ei nu s-au așteptat, având în vedere că în mare parte, în Republica Moldova, presa este controlată de holdingurile lui Dodon, Șor pe de o parte și Plahotniuc, care este, de fapt, în aceeași gașcă cu ce doi. În această campanie s-a dat o luptă inegală, care am văzut că a avut efect invers, tocmai pentru că aceste campanii au fost foarte murdare și au enervat populația”, explică Călugăreanu.

Victorie PAS inclusiv în zone tradițional ostile

În vreme ce toată lumea aștepta o victorie a PAS în diaspora, în capitală și în diverse raioane ale țării, scorul PAS pare să fi depășit toate așteptările.

„Au fost rezultate bune în orașe și localități unde niciodată nu au câștigat partidele pro-europene. La Basarabeasca, un orășel de la sudul Republicii Moldova, puternic influențat de cultura rusă, aproape de autonomia Găgăuză, unde se votează în proporție de 90% partide pro-ruse. De data asta, la Basarabeasca au votat pentru PAS, care a ieșit pe primul loc.
Localități de la nordul Republicii Moldova, unde niciodată nu s-a votat dreapta, vedem că acum au ales PAS”, a explicat Călugăreanu.

PAS a câștigat și la Orhei, acolo unde politicianul Ilan Șor părea sigur de victorie, însă jurnalistul moldovean spune că aici, lucrurile sunt mai explicabile.

„Înainte să apară Șor, cu cadourile lui electorale pe la casele oamenilor, la Orhei nu s-a votat stânga niciodată. Orheiul este un oraș unde s-a votat puternic pro-european. Chiar în trecut, în 2001, s-au votat partide unioniste”, a spus Călugăreanu.

„Ceea ce s-a simțit la aceste alegeri a fost un fel de trezire a moldovenilor, care au zis că gata, nu mai votăm de pe pereți, hai să le dăm o șansă celor care au promis că vor să facă ceva. Populația a zis: Hai să dăm puterea celor din PAS, ca să nu mai aibă pe cine da vina pentru eventuale nereușite”, a observat jurnalistul.

„O responsabilitate enormă”

Scorul bun în alegeri înseamnă totodată că PAS va avea „o responsabilitate enormă”.

Călugăreanu spune că problema mare a Republicii Moldova în acest moment este corupția, atât Maia Sandu, anul trecut, cât și PAS-ul, duminică, au câștigat alegerile cu un mesaj puternic anticorupție, un lucru observat și de fostul ministru de externe Nicu Popescu, într-un interviu pentru Libertatea.

„Populația a expulzat practic din viața politică și din parlament oamenii considerați corupți. Bine, cu excepția celor din Partidul Șor, care figurează în dosarul celebru al jafului bancar din 2014. Dar în general, cei care l-au deservit pe Plahotniuc, care a controlat țara până în 2019, au fost expulzați din viața politică”, explică jurnalistul.

De aceea, una dintre reformele pe care ar trebui să le facă rapid PAS este lupta anticorupție, schimbarea lucrurilor în justiție.

„Nu a fost atât de rău în justiție niciodată. Acest segment s-a transformat într-un segment de crimă organizată, care conlucrează cu lumea interlopă. După preluarea mandatului de procuror general de către Alexandru Stoianoglo, am văzut o grămadă de indivizi scoși din pușcării, oameni cu trecut penal, oameni care au fost condamnați pentru acte grave, pentru crime, care au fost capi ai lumii criminale. Avem astfel de indivizi, mai mult de zece care au fost scoși din pușcărie în ultimul an”, spune Călugăreanu.

El observă că, cel puțin la nivel declarativ, politicieni PAS au pledat clar pentru reformarea justiției, una bazată pe o evaluare externă a tuturor procurorilor și judecătorilor, care să filtreze oamenii care lucrează în acest sistem.

„Această evaluare externă trebuie făcută repede, pentru că așteptările oamenilor sunt foarte mari și cred că nu se va tărăgăna treaba asta”, spune Călugăreanu.

Dincolo de reforma justiției, este nevoie de reforme palpabile și ajutor pentru agenții economici și pentru populație.

„În această criză pandemică, micii antreprenori și cei mijlocii au fost lăsați în voia sorții de această guvernare condusă de Igor Dodon, care nu a făcut decât să-i sugrume în favoarea giganților economici pe care ei îi controlau și care cotizau la pușculița partidului. Acești oameni trebuie ajutați, pentru a reporni economia și pentru a crea locuri de muncă. Cetățenii asta așteaptă și această dorință a lor este întemeiată”, spune Călugăreanu.

Dezamăgirea se va vedea la vot

Cu privire la oamenii prin care PAS va încerca să schimbe lucrurile în Republica Moldova, așteptările sunt la fel de mari. Un lucru relativ sigur este că liderul partidului, Igor Grosu, va fi candidatul pentru funcția de prim-ministru.

Grosu a declarat luni că una dintre prioritățile noii guvernări va fi „curăţarea justiţiei şi lupta cu corupţia”, pentru ca „procurorii şi judecătorii corecţi să aibă undă verde la recuperarea miliardului furat, la confiscarea averilor hoţilor și la stoparea fluxurilor enorme de bani care se fură pe spatele cetăţenilor de rând”.

El a continuat spunând că a doua prioritate va fi atragerea investiţiilor şi fondurilor europene.

Călugăreanu speră că PAS va beneficia de o expertiză bună în următoarele luni din partea partenerilor externi pentru a aranja lucrurile în arcul guvernamental.

„Sper că acolo vor veni oameni cu adevărat integri care vor ajunge să controlez domeniile de activitate. Altfel, dezamăgirea va veni foarte rapid, iar practica ultimilor 20 de ani a arătat că această dezamăgire vine și se reflectă și în votul cetățenilor la următoarele alegeri”, avertizează jurnalistul.

Rusia, în căutarea unei noi mize

În privința Rusiei, Călugăreanu spune că aceasta va căuta de acum o nouă miză politică în Republica Moldova.

„Cred că ceea ce va încerca să facă Rusia va fi să identifice o altă miză politică electorală în Republica Moldova. Nu este un secret că Moscova nu mai mizează de mult pe Igor Dodon. De asta a și construit pentru această campanie electorală Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, împrumutându-l pe comunistul Voronin, care reușise cumva să își niveleze imaginea după ce a făcut în perioada în care a fost președinte”, spune jurnalistul.

Dinspre vest însă, Chișinăul va aștepta cel mai probabil ajutor.

„Sper că ne-am învățat toți lecțiile, inclusiv ei, ca parteneri. Atunci când apar astfel de șanse, și UE, și SUA ar trebui să profite de aceste oportunități și să ofere țării o perspectivă clară de dezvoltare”, spune jurnalistul.

„În general trebuie să recunoaștem că acum, Republica Moldova este un stat falit. Nu avem cum să ne dezvoltăm și să ieșim din această gaură neagră în care ne-au băgat corupții, fără un sprijin puternic din partea UE. În acest context este important ajutorul economic pe care l-a promis UE în ajunul acestor alegeri, un ajutor de 60 de milioane de euro pentru Moldova, bani care vor fi oferiți însă contra reformelor. Atâta vreme cât nu vom face aceste reforme, nu vor veni banii”, mai avertizează Călugăreanu.

Urmărește-ne pe Google News