”O să vedeţi care este valoarea exacta a averii mele atunci când o să îmi număraţi banii şi o să fiu cel mai bogat om din cimitir. Atunci o să vedeţi. Când am vândut tot sau când s-a terminat. Sau s-ar putea să fac altceva. Să las unei fundaţii tot! Lăsând fundaţiilor tot, sper că aceia care rămân să facă exact treaba cum consider eu să o fac. De altfel, încep deja să fac. Pentru că aici nu am absolut niciun sprijin din niciun punct de vedere”, a declarat Țiriac pentru Capital.
Acesta a adăugat: „Mai mult decât atât, prostia românească se manifestă peste tot. Noi avem pentru diferite segmente banii aceştia de la Bruxelles, şi pentru învăţământ, şi pentru şcoli. Imposibil de ajuns la ei, imposibil de făcut ceva”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau