Kim Jong-un și Moon Jae-in se vor întâlni, vineri, 27 aprilie, în Casa Păcii din zona demilitarizată de pe granița dinte cele două state
Kim Jong Un va fi servit cu o specialitate elveţiană şi cu un fel de mâncare pe bază de peşte specific bucătăriei coreene, scrie Agerpres.
Specialitatea elveţiană pe bază de cartofi, numită rösti, a fost aleasă pentru dineul de bun-venit organizat vineri, având în vedere faptul că liderul de la Phenian și-a petrecut copilăria în Elveția.
Un alt fel de mâncare va fi pește din specia Dulgherul mare, care a fost ales ca o aluzie la zilele din tinereţe ale viitorului preşedinte Moon Jae-in în oraşul port Busan.
Un alt preparat din meniu vor fi tăieţeii reci în stil Phenian, sau naengmyeon, serviţi într-o supă cu carne răcită. „Preşedintele Moon a cerut ca tăieţeii reci în stil Phenian de la Okryu Gwan (cel mia mare restaurant din Coreea de Nord) să fie incluşi în meniu, iar Coreea de Nord a acceptat cu bucurie”, a declarat Kim Eui-kyeom, purtătorul de cuvânt al Casei Albastre.
Tăieţeii reci vor fi gătiţi de bucătarul şef de la Okryu Gwan, care va călători la Panmunjom, unde cei doi lideri se vor întâlni vineri, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albastre.
De băut, cei doi președinți vor fi serviți cu un vin parfumat, făcut din flori de azalee sau dugyeonju. De asemenea, pe masa lor se va afla o băutură distilată numită munbaeju care conţine 40% alcool şi este originară din Nord, dar este acum fabricată în mod tradiţional în Sud.
Coreea de Nord nu a confirmat niciodată că Kim Jong Un a fost educat în Elveţia, dar foşti colegi de clasă şi profesori au spus că l-au cunoscut în această perioadă. De asemenea, ziarele elveţiene au scris că Kim a mers la şcoală sub pseudonim în ţara cantoanelor.