Faimos, îndrăgit și foarte bine plătit pentru ceea ce a conceput în viața artistică, Mugur Mihăescu, 54 de ani, a fost invitatul ultimei ediții a „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, dezvăluind episoade și momente care i-au marcat ascensiunea. Unul dintre cei mai vechi actori de comedie ai țării, cu o carieră de peste trei decenii, olteanul a povestit că și el, și părinții lui, cadre în învățământ, aveau alte planuri despre ceea ce avea să facă în viață.

Visul copilăriei

„Voiam să fiu profesor de matematică, mă bătea gândul să fac cercetare în Matematică sau în Fizică, dar a ieșit altceva. Eu venind din neam de dascăli, mama și-a dorit să fiu profesor sau învățător. Eram tocilar. Bine, făceam năzbâtii, ca orice băiat. Mi-aș dori să-mi mai dea câte o palmă peste cap, acum că nu mai există”, a dezvăluit Mugur Mihăescu, care a intrat la liceu cu media 9,05, dar care avea să rămână în facultate de trei ori repetent, cu toate că trecea cele mai grele examene, la „Calculatoare”.

„Sper într-o țară care să aibă de ce să zâmbească”

Ajuns celebru și milionar după proiectul „Vacanța Mare”, Mugur Mihăescu a spus că speră ca umorul românesc să continue să producă nume de succes. „Le trebuie școală, educație. Te poți baza și pe noroc, nativ, să fie un Ion Creangă de la naștere, dar imaginația ți-o dezvolți prin educație. Un act artistic ca o chestie e gust, personală, ești liber să-ți placă sau nu. Dacă asculți sau vorbești, trebuie să fii liber. Sper să fie o țară care să aibă de ce să zâmbească”, a spus artistul.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

„Am trăit cât o mie de oameni”

Mugur Mihăescu a ajuns la o vârstă, 54 de ani, în care a trecut prin diverse stări: „Bănuiesc că am trișat, nu sunt un sfânt. Ideea este: te corectezi sau nu? Poate am trișat într-o relație cu un prieten, cu o încredere pusă în mine. Inconștient, cred că am făcut rău cuiva. Dacă s-a întâmplat, îmi cer scuze și acum. Nu mi-a stat în fire să fiu răzbunător. Îmi place să construiesc, nu să dărâm. Dacă am făcut rău, am făcut-o ca inconștiență a vârstei, apucături… Cred că am trăit în această viață cât o mie de oameni. Probabil, am și rănit, de aceea îmi pare rău”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI