Astfel, potrivit celor intervievaţi, pe primul loc stă aprecierea pe care o primesc din partea partenerei în timpul actului sexual. Cei mai mulţi bărbaţi vor ca iubita lor să arate că se simte bine şi că îi doreşte. Vor să audă cuvinte de laudă, gemete, care demonstrează că e capabil să o ducă în al nouălea cer şi nu în ultimul rând, le-ar plăcea să-şi audă numele.
Dacă nu ştiai, bărbaţii se simt stânjeniţi atunci când, în timpul unui act sexual e foarte linişte. Aşa că nu te sfii să le spui ce îţi place, cum să te atingă şi unde.
În topul preferinţelor partenerului tău e posibil să se afle şi o listă a fanteziilor tale sexuale, descrise cât mai exact.
Deşi e ciudat şi la prima încercare pare imposibil, bărbaţii vor să te audă rostind cuvinte vulgare.
Mai sunt şi bărbaţi cărora le place să audă mici ironii şi glume în timp ce fac sex.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!