Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat la glumele şi ironiile apărute pe internet, după ce furtuna anunţată nu a fost pe atât de puternică pe cât se prevedea.
„O dramă ar fi fost dacă elevii ar fi fost surprinşi de rafalele de furtună în curtea şcolii sau în drum spre casă. Este de preferat, chiar dacă e o neplăcere şi o recunosc şi îmi cer scuze personal, să stai în trafic. Dar este de preferat să stai în trafic decât să fii surprins pe stradă de o furtună foarte puternică, care a fost declanşată de un ciclon, pentru că s-ar fi putut pierde vieţi omeneşti. Întotdeauna voi acţiona conform legii şi nu mă voi lăsa influenţată de anumite critici. Am înţeles că nu toată lumea mă iubşte, dar toată lumea trebuie să respecte instituţiile statului şi ale autorităţii locale”, a declarat Gabriela Firea într-o conferinţă de presă care a avut loc, joi, la Primăria Capitalei.
Primarul General a mai vorbit şi despre glumele făcute pe seama sa cu privire la graba de a anunţa o furtună puternică şi a închide şcolile, dar care s-a dovedit a fi doar o ploaie de toamnă, rece, scurtă şi cu ceva rafape de vânt.
„Resping această opinie şi o dezavuez, creată pe reţelele de socializare, că la prima ploicică doamna Primar închide şcolile. Este o apreciere răutăcioasă, dăunătoare nouă tuturor, este un mod de a gândi îngust, pentru că este cea mai importantă viaţa cetăţenilor. Prefer să luăm măsurile legale şi să constatăm că furtuna nu a fost atât de puternică precum s-a anunţat la datele meteo. Faptul că acum, la noi, se pune într-o cheie a ironiei orice informaţie şi meteo şi administrativă nu cred că îi ajută pe cetăţeni. Nu este o dramă să aştepţi în trafic, este o neplăcere pe care o regret şi îmi cer scuze pentru ea, dar o dramă ar fi fost să moară oameni pe stradă.
Ca urmare a anunţului Primarului General, că şcolile din Bucureşti se închid la ora 17:00, în ziua în care era aşteptată puternica furtună, încă de la ora 14:00 traficul din Capitală a fost paralizat. Pe toate bulevardele importante s-a circulat bară la bară, iar viteza medie de deplasare a scăzut în multe zone la 1-2 km/h, conform aplicaţiilor de monitorizare online a traficului auto.
S-a dovedit, însă, că furtuna nu a fost deloc una violentă, iar ploaia abia dacă a udat asfaltul în unele cartiere din Capitală, astfel că pe reţelele de socializare au început să apară nenumărate glume la adresa Gabrielei Firea şi modului cum aceasta a reacţionat după ce meteorologii au emis cod galben de furtună.
VIDEO EXCLUSIV / Omul care a făcut din soție amantă și din echipa de fotbal adevărata dragoste, timp de 70 de ani