Zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne vineri, temporar, fără curent electric, ca urmare a lucrărilor anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare ale E-Distribuţie Muntenia, potrivit Agerpres.

În Bucureşti vor rămâne fără curent electric, între orele 9:00 – 17:00, consumatorii din sectorul 1, cartier Străuleşti, str. Buziaş, str. Drumul Costeşti, str. Lonea şi străzi adiacente, iar între orele 11:00 – 14:00 cei din strada Zeletin şi strada Trifeşti.

În judeţul Ilfov, alimentarea cu energie va fi întreruptă între orele 9:00 – 17:00 în următoarele zone: localitatea Chiajna, str. Alex. I. Cuza, Cârciumăreselor, 1 Dec., B-dul 1864, Libertăţii, Republicii, străzile adiacente; localitatea Berceni, str. Mihai Bravu, 1 Decembrie, Domniţa Bălaşa, Libertăţii, 1 Mai, Piatra Craiului, Sportului, Avram Iancu, Câmpului, Oituz, străzile adiacente; localitatea Otopeni, strada 1 mai nr. 68-76; localitatea Pantelimon, Bulevardul Biruinţei, de la intersecţia cu str. Câmpului, până la intrarea în Selgros, SC Maco Pantelimon; localitatea Cernica, str. Traian, Decebal, Liviu Rebreanu, Bizanţului, George Coşbuc, I. L. Caragiale, Eroilor, Lunii şi străzile adiacente; localitatea 1 Decembrie, DN5 şi străzile adiacente; localitatea Berceni, str. Mioriţei, Brânduşelor, Ghiocelului, 1 Mai, Tudor Arghezi, Crinilor, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga, străzile adiacente; localitatea Măgurele, str. Mărăşeşti, Siguranţei, Magnoliei, străzile adiacente.

De asemenea, între orele 9:30 – 17:30 nu va fi curent electric în localitatea Pantelimon, pe str. Viilor, între Str. Duzilor şi str. Meiului, între orele 9:00 – 16:00 în localitatea Voluntari (Pipera), străzile Decebal, Alexandru Ioan Cuza, Ştefan Cel Mare, iar între orele 11:00 – 15:00 în localitatea Snagov, sat Vlădiceasca, Şos. Vlădiceasca şi străzi adiacente.

În judeţul Giurgiu, procesul de sistare a alimentării cu energie electrică se va produce în următoarele zone, astfel: între orele 8:30 – 16:30 în localitatea Brăniştari, str. Principală şi străzile adiacente, localitatea Daia, str. Crizantemelor, localitatea Izvoru, strada Principală şi străzile adiacente, iar între orele 9:00 – 16:00 în localitatea Putineiu, str. Gherghinarului şi str. Crăiţei.


Citește și: VIDEO/ Povestea familiei de bucureșteni care s-a mutat în sălbăticia Apusenilor: „Dacă eşti bogat spiritual, nu ai nevoie de foarte mult cash în portmoneu”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News