Principesa Margareta a României este prima fiică a fostului suveran Mihai I al României și a soției sale, principesa Ana de Bourbon-Parma. În anul 1997, Regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale de România.

În anii 60-70, despre Principesa Margareta a circulat un zvon incredibil, și anume că aceasta ar fi avut o relație cu Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, pe vremea când acesta studia în Marea Britanie.

Halucinantul zvon a fost lansat de Securitatea vremii.

 “Securitatea a început să aducă prejudicii imaginii Principesei, lansând zvonul că a fost prietenă cu Valentin Ceaușescu și că se intalniseră la Oxford. Principesa Margareta știa că, de fiecare dată când încerca să se apropie de România, începeau să se audă zvonuri.

Metoda practicată de Securitate este una clasică, de intoxicare. Principesa a trebuit să dezmintă astfel de zvonuri manipulative chiar și mai târziu, în primele zile de după revenirea sa în Romania”, se arată în biografia Principesei Margareta, scrisă de Diana Mandache.

CANNIBAL

Principesa Margartea este căsătorită, din anul 1996, cu Radu Duda. Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu a fost însurat de două ori, cu Iordana Borilă și cu Roxana Duna.

Biografia monarhului

 

Regele Mihai, care s-a stins din viață marți, 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.

În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.

În 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!

Regele Mihai, care a fost alungat de două ori din țară, e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:

”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.


Citește și: Fotografii inedite cu Regele Mihai la 93 de ani


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News